METEO 21 martie 2018

Noi coduri portocaliu și galben de ninsori, după valul de frig

de Covasna Media | 986 vizualizări

Meteorologii au emis noi atenționări meteo pentru partea sudică a țării. Astfel, începând de astăzi a intrat în vigoare o informare meteo de vreme rea, iar de joi două coduri portocaliu și galben.

Începând  din această după-amiază până joi la ora 15:00, vremea se va menține deosebit de rece, cu valori termice cu peste 10 grade mai scăzute decât mediile climatologice ale perioadei în cea mai mare parte a țării.

În după-amiaza și seara zilei de miercuri (21 martie) se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare cu depunere de strat de zăpadă pe arii mai extinse în centrul și sud-estul țării, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură. În prima parte a zilei de joi (22 martie) în sud-vestul și sudul extrem al teritoriului aria ninsorilor se va extinde, iar vântul va fi în intensificare.

La începutul intervalului, în sudul Munteniei și în Dobrogea vor fi și precipitații mixte, favorizând formarea de polei sau ghețuș.

Cod galben

De joi, 22 martie, de la ora ora 15 și până vineri, 23 martie, la ora 20:00 se vor semnala ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece.

Astfel, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei și zona Carpaților Meridionali și de Curbură ninsorile vor fi în extindere dinspre sud-vest și în intensificare, se va depune strat nou de zăpadă, local consistent, iar temporar vântul va avea intensificări în medie cu 45…55 km/h, astfel că vor fi intervale de timp cu ninsoare viscolită și spulberată.

În sudul și în estul Dobrogei precipitațiile vor fi mixte și se va depune polei.

Vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzația de frig.

Cod portocaliu

De asemenea, în aproximativ același interval, 22 martie, ora 23:00 – 23 martie, ora 15:00, se vor semnala fenomene precum ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol și vizibilitate scăzută.

Așadar, în sudul Banatului și al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h și temporar 65...70 km/h, viscolind și local troienind zăpada și determinând diminuarea vizibilității.

Digi24

 

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.