METEO 29 iulie 2018

Noi avertizări de COD PORTOCALIU şi COD GALBEN de inundaţii

de Observatorul de Covasna | 1272 vizualizări

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, noi avertizări cod portocaliu şi galben de inundaţii. Sunt vizate râuri din judeţele Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu.

Hidrologii arată că până luni la 2.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe unele râuri din bazinele hidrografice: Olt – bazin superior amonte S.H. Sfântu Gheorghe, Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sfântu Gheorghe – amonte S.H. Sebeş Olt, judeţele: Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Feldioara – amonte Făgăraş.

Mediafax

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.