METEO 21 iunie 2019

Instabilitate atmosferică şi disconfort termic, până duminică seară

de Covasna Media | 1117 vizualizări

Până sâmbătă dimineaţă în majoritatea judeţelor ţării este cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă instabilitate atmosferică şi disconfort termic, până duminică seară, la ora 23.00. Sunt posibile precipitaţii care pot cumula şi 40 de litri pe metru pătrat. Până sâmbătă, la ora 3.00, majoritatea judeţelor ţării sunt sub cod galben.

”Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp”, a anunţat, vineri, ANM, menţionând că informarea este valabilă până duminică, la ora 23.00.

ANM precizează că vremea va fi călduroasă cu precădere în sudul şi estul ţării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Totodată, meteorologii au emis o avertizare cod galben care va intra în vigoare vineri, la ora 12.00, şi este valabilă până sâmbătă, la ora 3.00.

”În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei, în nordul Munteniei şi al Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp”, a mai transmis ANM.

News.ro

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.