METEO 7 mai 2012

După zile de arşiţă, vin ploile! VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

de Covasna Media | 549 vizualizări

Cuvântul de ordine pentru ziua de marţi este ploaia. Sunt şanse să zărim şi soarele, dar nu prea mult, pentru că ploile sunt marţi în extindere peste marea majoritate a regiunilor ţării. Meteorologii spun, însă, că instabilitatea atmosferică este în ultima lună de primăvară un fenomen cât se poate de obişnuit.

Este perioada din an în care acei nori negri, înalţi şi de câteva mii de metri, aduc ploi torenţiale, care lasă în scurt timp cantităţi uriaşe de apă. Statistic vorbind, în luna mai, doar pe litoral nu plouă mai mult decât în aprilie. În rest, aversele devin mult mai active în această perioadă a anului. De exemplu, în vestul Dobrogei, în Câmpia Română, în estul Moldovei, ca şi în Câmpia de Vest şi estul Transilvaniei, precipitaţii lasă între 55 şi 80 de litri de apă pe metru pătrat. În cea mai mare parte a Transilvaniei, în Maramureş, Subcarpaţii Moldovei şi Dealurile Vestice, precipitaţiile pot atinge şi 100 de litri pe metru pătrat. Spre Oltenia şi Muntenia cantitatea de apă creşte spre 120 de litri.

Dar au fost cazuri excepţionale când în luna mai, în Dolj, au căzut şi 890 de litri de apă, în timp ce în Vrancea s-au atins 694 de litri de apă. În aceeaşi notă, recordul la ploi pentru judeţul Bacău a fost de 587,5 litri de apă pe metru pătrat, iar în Timiş au căzut ploi care au lăsat 236,2 litri de apă. Acestea sunt însă cazuri excepţionale. Să nu uităm, însă, că ploile pe care le anunţă pentru marţi meteorologii, mai ales în centru, est şi sud, sunt de fapt o veste bună, dacă e să luăm în calcul că rezerva de apă din sol a scăzut în ultima vreme dramatic, cu precădere în partea de sud-est. Aşa că nu ne rămâne decât să deschidem umbrelele şi să aşteptăm venirea weekendului, când sunt şanse ca soarele să câştige lupta cu norii.

Marţi. Soarele se ascunde sub nori grei aducători de ploaie în multe regiuni ale ţării. Vom avea nevoie de umbrele în Maramureş, în Transilvania, în Moldova, Muntenia şi Dobrogea, unde ploile vor ţine agenda zilei, alături de fenomenele electrice şi de răbufniri ale vântului. Munţii vor fi cei mai afectaţi de cantităţile mari de apă ce vor cădea într-un timp scurt, iar grindina va face şi ea parte din fenomenele zilei. Şi temperaturile reacţionează şi scad. Valorile termice pornesc de la doar 16 grade Celsius şi nu mai trec nicăieri de 26 de grade Celsius.

Miercuri. Nu scăpăm nici miercuri de ploi, care vor prefera zonele de deal şi de munte, dar nu vor lipsi nici din restul regiunilor. Descărcările electrice şi vântul vor face şi ele parte din paleta de fenomene meteo, iar la munte, îşi va face din nou apariţia grindina. Maximele urcă uşor în vest şi nord-vest, dar în general temperaturile nu exagerează, aşa că vom avea la amiază mâine între 18 grade Celsius în estul Transilvaniei şi 26 de grade Celsius în sud-vestul extrem.

Joi, vremea caldă începe să dea semne că revine. Maximele pornesc de la 21 de grade Celsius în depresiunile transilvănene şi urcă spre 28 de grade în Oltenia şi sud-estul Munteniei. Ploile nu se retrag de tot, dar se mai arată doar pe arii restrânse din estul, centrul şi sudul ţării, dar mai ales în zonele mai înalte de relief.

De vineri, vremea se mai îndreaptă. Revine soarele la putere şi doar prin sud-est mai e rost de ceva ploi. Maximele urcă la valori între 22 şi 30 de grade Ceslius, dar în weekend meteorologii iar ne dau veşti proaste: vremea devine iar ploioasă, aşa că aversele se întorc cu tot cu fulgere, tunete şi vânt, dar temperaturile rămân ridicate.

Ploile se înteţesc şi la munte. Temperaturile scad şi aici. Vor fi averse puternice mai ales în Carpaţii Orientali, dar şi în rest norii stau grămadă şi lasă ploi, cu fulgere, tunete vânt şi grindină. Izolat, vorbim de cantităţi de apă ce depăşesc 15-20 de litri pe metru pătrat. Temperaturile, cum spuneam, scad, aşa că mercurul nu mai trece de 16 la Predeal şi 13 la Stâna de Vale şi Păltiniş.

(rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.