METEO 28 iunie 2013

Cum va fi vremea în weekend. Vezi prognoza meteo pe trei zile

de Covasna Media | 611 vizualizări

Sfârşitul de săptămână aduce ploi în mare parte a ţării, însă temperaturile vor fi totuşi ridicate, normale pentru această perioadă.

Vineri nu scăpăm de de ploi. Mai mult, meteorologii spun că vremea rămâne în general instabilă, norii cu mare dezvoltare domină cerul, mai ales după-amiază, şi aduc averse, fulgere, tunete şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza şi seara, pe arii extinse în zonele montane, în Moldova şi ceva mai puţine în Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi în Muntenia. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă căzute în urma unor ploi torenţiale vor depăşi 25, 35 l/mp, mai ales la deal şi la munte. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în vest, unde vor mai fi ploi slabe de scurtă durată. Maximele pleacă de la 20 grade în Dealurile de Vest şi ajung la 32 grade în Dobrogea.

Sâmbătă vor avea parte de vreme mai bună locuitorii din sudul ţării, unde cerul e variabil şi doar spre seară se înnorează local şi vor fi ploi de scurtă durată, în Muntenia, în Oltenia şi în Dobrogea, în timp ce în Banat doar izolat ar mai putea ploua. În schimb, în jumătatea de nord a ţării instabilitatea atmosferică e destul de accentuată, norii acoperă cerul mai multe ore şi lasă averse însoţite de descărcări electrice la munte, în Transilvania şi în Maramures, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei şi ceva mai puţine în Crişana. Vor mai fi condiţii de grindină şi vântul suflă mai tare în timpul averselor. Maximele se vor situa în general între 21 grade în nord şi în centru şi 31 grade în sudul  Munteniei.

Duminică, norii şi ploile câştigă din nou teren. Pentru o bună parte a zilei soarele rămâne dincolo de norii care lasă averse însoţite de fulgere şi tunete, pe arii extinse în zona de munte, precum şi în regiunile sudice, sud-estice şi centrale şi local în celelalte zone. Vântul suflă mai alert în sud-vest, dar şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime sunt uşor mai mici decât valorile normale pentru ultima zi a lunii iunie şi vorbim despre valori de la doar 19 grade în Transilvania până la cel mult 28 grade în Dobrogea.

Prima zi a lunii lui cuptor vine cu înnorări, ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, local în nord, în nord-est şi în centru, precum şi la munte şi mai puţin în celelalte regiuni, în timp ce în est şi în sud-vest vântul e mai alert. Maximele rămân modeste în bună parte a ţării, de la 19 la 28 grade.

De marţi până joi vremea e tot mai prietenoasă cu cei aflaţi în vacanţă, temperaturile cresc uşor şi se apropie mai mult de normalele începutului de iulie. Mai sunt posibile averse şi descărcări electrice, pe arii restrânse la deal şi la munte si doar izolat în celelalte regiuni.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.