METEO 10 iunie 2013

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în fiecare regiune a țării

de Covasna Media | 121 vizualizări

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 10-23 iunie, în fiecare regiune a ţării. Astfel, sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Debutul intervalului de prognoză se va caracteriza printr-o scădere a temperaturilor maxime, ce vor atinge pe 12 iunie o medie de 22 de grade, cu 5 grade mai puţin decât în prima zi a săptămânii. În intervalul 13-17 iunie va urma o încălzire uşoară şi treptată a vremii, spre valori medii ale maximelor diurne de aproximativ 28 de grade, ceea ce caracterizează o vreme caldă pentru mijlocul lunii iunie.

Totodată, pe parcursul primei saptămâni, regimul termic nocturn are uşoare variaţii de 1...2 grade în plus sau în minus, în jurul valorii de 14 grade.

Începând din 18 iunie temperaturile maxime pierd câteva grade, urmând să ajungă la o medie de 26 de grade pe 23 iunie, în timp ce minimele nocturne rămân la valori de 15 grade, în medie.

Ploile, mai ales averse, însoţite şi de descărcări electrice, se vor semnala pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse vor fi în intervalul 10-13 iunie.

Crișana

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme în răcire uşoară, spre o medie a temperaturilor maxime de 22 de grade în data de 12 iunie, după care regimul termic mediu diurn va fi în creştere treptată spre 28 de grade pe 17 iunie. Ulterior, vremea se mai răceşte cu aproximativ 3 grade până în ultima zi a perioadei de prognoză. Temperaturile nocturne se vor menţine în general constante în ambele săptămâni, situându-se în medie în jurul valorii de 14 grade.

Aversele de ploaie şi descărcările electrice se vor semnala pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, iar caracterul de torenţialitate al ploilor se va manifesta mai ales în intervalul 10 – 13 iunie. Gradul de instabilitate atmosferică diminuează semnificativ în intervalul 14 -17 iunie, în timp ce după 18 iunie va creşte din nou probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilităţii atmosferice.

Transilvania

Dacă în prima zi se vor înregistra temperaturi maxime uşor mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei, în următoarele două zile valorile termice diurne marchează o scădere de apoximativ 5 grade, ajungând la o medie de 22 de grade pe parcusul zilei de 12 iunie. Vremea se încălzeşte apoi, iar începutul celei de-a doua săptămâni de prognoză va fi carcaterizat de o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit pentru a doua decadă a lunii iunie, media temperaturilor maxime urmând a fi de 27 de grade. Până pe 23 iunie însă, regimul termic diurn va scădea cu aproximativ 3 grade, in timp ce minimele nocturne nu vor avea în general oscilaţii pe tot parcursul perioadei de prognoză, situându-se în jurul unei medii de 12 grade.

Fenomenele specifice instabilităţii atmosferice îşi vor face apariţia în fiecare zi, dar vor fi mai frecvente şi la cote ridicate în intervalul 10 – 14 iunie, precum şi după data de 18 iunie, cu un plus însă pentru zilele de 11 şi 12 iunie, când se vor înregistra cantităţi importante de precipitaţii.

Maramureș

Regimul termic mediu diurn al aerului marchează o scădere cu aproximativ 4 grade în primele trei zile ale intervalului, de la valori în jur de 26 de grade pe parcursul zilei de luni, 10 iunie. În intervalul 13 – 18 iunie se va resimţi o încălzire treptată a vremii, dar după 19 iunie temperatura scade din nou, ajungând la sfârşitul zilelor de prognoză spre medii ale maximelor de 24...25 de grade. Pe parcursul nopţilor întregului intervalul de prognoză, temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative, minimele situându-se în jurul unei medii de 13...14 grade .

Ploile, prezente mai ales în intervalul 10 – 14 iunie şi 17 – 23 iunie, vor avea caracter de aversă şi vor fi însoţite de descărcări electrice, iar probabilitatea pentru cantităţi de apă mai importante va fi semnificativă în jurul datelor de 10, 11 şi 12 iunie.

Moldova

La începutul primei săptămâni a perioadei de prognoză, mediile temperaturilor diurne vor fi în scădere, apoi vor creşte uşor. A doua săptămână va debuta cu maxime de 27...28 de grade, pentru ca până la sfarşitul acesteia temperatura aerului să mai scadă cu aproximativ 2 grade. Regimul termic mediu nocturn va râmâne relativ constant în intervalul 11 – 23 iunie, urmând a se situa în jurul valorii de 15 grade.

Aversele şi descărcările electrice se vor semnala frecvent până pe 16 iunie şi din nou după 18 iunie, însă ploile vor fi mai importante cantitativ în intervalul 11 – 14 iunie şi posibil pe 18 iunie.

Dobrogea

Regimul termic se va menţine relativ constant în prima săptămână a intervalului de prognoză, când valorile temperaturilor maxime vor fi, în medie, de aproximativ 26 de grade, iar cele ale minimelor nocturne de 17...18 grade – valori ce se menţin de interes şi pe parcursul celei de a doua săptămâni. Începând din primele zile ale săptămânii viitoare, maximele diurne adaugă, în medie, 2 grade şi rămân în jurul valorii de 28 de grade până la sfârşitul perioadei de prognoză, caracterizând astfel o vreme caldă pentru a doua decadă a lunii iunie.

Se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică între 13 şi 16 iunie, dar acestea vor fi pe arii mai extinse pe 13 şi 14 iunie, când izolat se pot înregistra cantităţi de apă mai importante. Ulterior, ploile de scurtă durată îşi mai pot face apariţia trecător, cel mai probabil în jurul datei de 18 iunie.

Muntenia

După o primă zi cu vreme caldă, în care mediile temperaturilor maxime se vor situa în jurul valorii de 29 de grade, valorile termice vor marca o scădere uşoară, urmând ca în intervalul 11 - 16 iunie să se situeze în jurul valorilor normale pentru acestă perioadă, respectiv medii de 26 – 28 de grade. În a doua săptămână regimul termic mediu diurn se va menţine relativ constant, în jurul valorii de 29 de grade, caracterizând astfel o vreme caldă. Temperaturile nocturne vor marca o creştere cu aproximativ două grade în prima noapte, iar până la sfârşitul intervalului de prognoză va avea uşoare variaţii în jurul unei medii de 15 grade.

Gradul de instabilitate atmosferică se menţine ridicat pe tot parcursul primei săptămâni a intervalului de prognoză, urmând a se înregistra cantităţi mai importante de precipitaţii cu precădere în zilele de 11 şi 12 iunie. Începând cu data de 16 iunie, probabilitatea de apariţie a averselor însoţite de descărcări electrice scade semnificativ. Acestea se vor semnala sporadic, cel mai probabil pe 18 şi 21 iunie.

Oltenia

Vremea, caldă în prima zi, se va răcori treptat, astfel încât pe 12 iunie media maximelor va atinge 23 de grade. Ulterior, valorile termice diurne se înscriu pe un trend ascendent, iar la inceputul saptămânii viitoare vor ajunge din nou la medii în jur de 28 de grade. Până pe 23 iunie va urma o perioadă cu un regim termic relativ constant la valorile diurne, ce se vor menţine în jurul a 27...28 de grade Celsius, fiind uşor mai ridicate decât mediile climatologice ale perioadei. Temperaturile medii nocturne vor avea uşoare variaţii pe tot parcursul celor două săptămâni şi se vor situa în jur de 14...15 grade.

Ploile se vor semnala frecvent până pe 16 iunie, dar averse mai importante cantitativ, însoţite de descărcări electrice, vor cădea în intervalul 10 - 13 iunie. În a doua săptămână fenomenele specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala trecător şi pe arii restrânse, cu precădere în jurul datei de 18 iunie.

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.