METEO 25 aprilie 2013

Cum va fi vremea în această vară. Prognoza meteo pe trei luni

de Covasna Media | 94 vizualizări

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele trei luni. Potrivit ANM, luna mai va fi una ploioasă, în timp ce primele două luni de vară vor fi caracterizate de precipitaţii reduse şi de caniculă şi secetă.

Vremea în luna mai va fi mai răcoroasă decât ne-am fi aşteptat, cu o medie lunară a temperaturilor de circa 14 grade la nivelul ţării. Doar în Transilvania valoriile termice se vor încadra în regimul termic normal pentru acest interval. De asemenea, luna mai va fi mai ploioasă decât în mod normal, excepţie urmând să facă Muntenia şi Dobrogea, unde cantităţile de apă se vor încadra în valoarea de 76 l/mp.

Iunie va fi o lună normală din punctul de vedere al regimului termic, cu temperaturi ce pot urma şi până la 30 de grade pe parcursul după-amiezilor. Din perspectiva precipitaţiilor, meteorologii se aşteaptă la ploi mai puţine şi de scurtă durată.

Luna iulie va fi secetoasă, cu precipitaţii foarte puţine, în toate regiunile ţării. Totodată, temperaturile din acest interval vor depăşi valoriile din ultimii ani, astfel urmând să fie mai cald ca de obicei în zona din sud-est, sud şi vest ale ţării.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.