METEO 18 iunie 2020

Codul galben de vreme rea, prelungit până duminică la ora 10.00, fiind vizată întreaga ţară

de Covasna Media | 851 vizualizări

În județul Covasna, este cod portocaliu

Meteorologii au prelungit, joi, codul galben de vreme rea care vizează întreaga ţară, până duminică, la ora 10.00. În cursul zilei de joi, va fi cod portocaliu de vreme rea în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în zona montană.

Potrivit meteorologilor, în interbalul joi, ora 10.00, vineri ora 10.00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.

Joi, în intervalul 12.00 – 23.00, va fi cod portocaliu în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în zonele montane.

”În după-amiaza zilei de joi (18 iunie) şi la începutul nopţii de joi spre vineri (18/19 iunie), în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi în zonele montane vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, grindină şi descărcări electrice”, au transmis meteorologii.

Potrivit acestora, de vineri de la ora 10.00 până duminică la aceeaşi oră, întreaga ţară va fi sub cod galben.

”În intervalul menţionat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi pe arii restrânse 40...60 l/mp”, au mai transmis meteorologii.

Potrivit acestora, gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării şi în prima parte a săptămânii viitoare.

News.ro

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.