METEO 6 iunie 2012

CODUL GALBEN de ploi şi vijelii rămâne în vigoare DOAR pentru câteva zone din ţară VEZI HARTA

de Covasna Media | 454 vizualizări

Atenţionarea meteorologică emisă în data de 4 iunie rămâne în vigoare pentru nordul, centrul, estul ţării şi zonele de munte. Luni, 3 iunie, ANM a emis o atenţionare de vremea rea, ploi, vijelii şi grindină, pentru toată ţara, valabilă până miercuri, la ora 18.00.

În aceste regiuni, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi vor fi averse, descărcări electrice, intensificari ale vântului şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor mai depăşi local 15 l/mp şi izolat 30-40 l/mp.

ANM a emis atenţionare COD GALBEN de ploi şi vijelii valabil pentru toată ţara. Atenţionarea emisă era valabilă în intervalul 5 iunie ora 10.00 - 6 iunie ora 18.00.

Ploile abundente cu fulgere şi tunete se revarsă miercuri peste nordul, centrul şi estul ţării miercuri, fără drept de apel, lăsând mai mult de 15 litri pe metru pătrat şi, izolat, chiar şi mai mult de 30-40 de litri. În celelalte regiuni însă, mai cad doar câteva ploi în trecere. Joi, soarele se răzbună însă şi iese de sub nori. Doar prin nord, nord-est şi la munte, mai dă câte o ploaie slabă. Vineri, maximele mai saltă puţin, aşa că vor fi valori de la 23 de grade în nordul litoralului până la 32, dacă nu chiar 33 de grade în regiunile vestice.

Pentru intervalul 5-17 iunie, meteorologii au prognozat valori termice în jur de 30 de grade Celsius pentru următoarea perioadă, însă avertizează că acestea vor alterna cu ploi scurte, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor.

(rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.