METEO 6 mai 2020

Cod portocaliu de viscol, în zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, până joi seară

de Covasna Media | 1224 vizualizări

Rafalele vor ajunge la 140 de kilometri la oră

Meteorologii au actualizat informarea de vreme rea pentru următoarele zile şi au emis o avertizare cod portocaliu de viscol. În zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, până joi seară, vor fi rafale care vor ajunge la 140 de kilometri la oră.

Meteorologii au actualizat, miercuri, informarea de vreme rea pentru următoarele zile.

Astfel, până joi, la ora 21.00,  în cea mai mare parte a ţării vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de peste 45...55 km/h. La munte rafalele vor depăşi 60...70 km/h şi se vor semnala precipitaţii mixte.

”Local şi temporar în nord, centru, est şi sud-est va ploua moderat cantitativ şi vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică (averse ce pot avea şi caracter torenţial şi descărcări electrice). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp şi punctiform 30 l/mp”, au transmis meteorologii.

De asemenea, au fost emise şi mai multe avertizări cod galben.

Astfel, miercuri, până la ora 21.00, în zona montană înaltă, vântul va avea intensificări cu rafale de peste 90...100 km/h. Temporar, la altitudini de peste 1700 m, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi local va fi viscol.

De asemenea, miercuri, tot până la ora 21.00, în Maramureş, Transilvania, Oltenia şi sud-vestul Munteniei, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală ce vor depăşi în general 55...65 km/h.

În plus, în intervalul 06 mai, ora 21:00 - 07 mai, ora 21:00, în zona montană înaltă, vântul va avea intensificări cu rafale de peste 90...100 km/h.

Temporar, la altitudini de peste 1700 m, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi local va fi viscol.

Totodată, în intervalul 06 mai, ora 21:00 - 07 mai, ora 21:00, în Maramureş şi în Transilvania, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală ce vor depăşi în general 55...60 km/h.

O altă avertizare cod galben vizează intervalul 07 mai, ora 06:00 - 7 mai, ora 21:00, şi zonele Oltenia, vestul Munteniei, nordul şi centrul Moldovei.

”În Oltenia, vestul Munteniei şi în nordul şi centrul Moldovei, local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 şi 65 km/h, mai ridicate în nordul Moldovei, unde se vor înregistra peste 70 km/h”, au mai transmis meteorologii.

Aceştia au emis şi cond portocaliu de viscol, în intervalul 07 mai, ora 02:00 - 07 mai, ora 21:00, pentru zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. 

În aceste zone ”vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 120...140 km/h, temporar va ninge slab, iar ninsoarea va fi viscolită”.

News.ro

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.