METEO 12 iunie 2024

Cod galben de instabilitate atmosferică în 21 de judeţe

de Agerpres | 686 vizualizări

Sudul ţării rămâne sub atenţionare de caniculă în următoarele două zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în judeţe din Oltenia, sudul şi estul Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de nord a Munteniei, sud-vestul Moldovei şi local în Maramureş.

În 21 de judeţe din aceste regiuni, vor fi perioade cu averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55...70 km/h), vijelii, căderi de grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Pe de altă parte, judeţele din sudul ţării şi municipiul Bucureşti rămân sub Cod galben de caniculă şi disconfort termic în următoarele două zile.

Astfel, în Muntenia, în sudul Olteniei şi în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.