METEO 8 decembrie 2012

Atenţionări COD GALBEN de ninsoare, ploi şi vânt în toată ţara în weekend

de Covasna Media | 56 vizualizări

Meteorologii au emis atenţionări COD GALBEN de ninsori, ploi şi vânt pentru toată ţara începând de sâmbătă, ora 17 până duminică dimineaţă, la ora 8.00. Duminică, de alegeri, vor fi precipitaţii în toate regiunile, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi Oltenia şi ploi în Muntenia şi Dobrogea.

vremea covasna

În weekend, vremea se va înrăutăţi treptat în vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte. În seara zilei de sâmbătă 8 decembrie şi în noaptea de sâmbătă spre duminică va ninge în Banat, Crişana, apoi şi în Maramureş şi nordul Moldovei, iar în Transilvania şi Oltenia vor fi precipitaţii mixte.

În zona montană şi în Banat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp. Vântul va avea intensificări în sudul şi sud-estul ţării, dar mai ales la munte şi în sudul Banatului, unde va viscoli ninsoarea.

cod galben covasna

Duminică, de alegeri, vor fi precipitaţii în toate regiunile, sub formă de ninsoare în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, mixte în Transilvania şi Oltenia şi ploi în Muntenia şi Dobrogea. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25...30 l/mp în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în Moldova. Îndeosebi în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări, iar în Crişana, Banat şi la munte va viscoli ninsoarea.

În Dobrogea, dar şi în sudul Olteniei şi al Munteniei, inclusiv în Municipiul Bucureşti, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie. Avertizarea este valabilă duminică în intervalul orar 8.00-20.00.

cod de ninsoare covasna

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.