METEO 6 februarie 2018

Alertă meteo de vânt puternic și ninsori

de Covasna Media | 1287 vizualizări

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de vânt puternic, valabilă pe parcursul zilei de miercuri, la nivelul întregii ţări, însă cu preponderenţă în sudul Banatului şi în zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Potrivit meteorologilor, pe data de 7 februarie, între orele 6:00 - 23:00, la altitudini de peste 1.600 de metri, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, vântul va sufla cu putere, cu viteze ce vor depăşi 90 - 100 kilometri/oră şi trecător va ninge slab, notează Agerpres.

De asemenea, intensificări temporare ale vântului vor fi în sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 75 - 85 km/h.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă marţi.

Fulguieli izolate vor mai fi posibile doar prin nord-est, în timp ce în celelalte regiuni va fi timp frumos. Maximele nu vor trece de 0 grade în Maramureş, estul Transilvaniei şi estul Moldovei, dar vor urca până la 9 grade Celsius în Lunca Dunării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele răbufniri pe creste şi, spre seară, în sud-vest.

Norii vor pune stăpânire marți pe aproape toată ţăra şi la început va ploua din loc în loc. După apus, ploile vor fi prezente pe suprafeţe tot mai extinse şi, în special în sud şi vest, se vor strânge cantităţi moderate de apă. La altitudini de peste 1.500 de metri vor fi ninsori viscolite.

În cursul zilei de joi, precipitaţii sub formă de ploaie vor cădea mai ales în jumătatea nordică a teritoriului, iar odată cu lăsarea nopţii vor predomina ninsorile şi lapoviţa. Char şi aşa, valorile de temperatură vor rămâne mai ridicate decât cele obişnuite şi vor trece zilnic de 10 grade Celsius.

Atmosfera va fi însorită marți în cea mai mare parte a zonei de munte, însă vântul prinde tot mai multă putere. Totuşi, până în prag de weekend, ninsorile şi viscolul vor ocupa aproape toate masivele. În acelaşi timp va fi resimţită şi o creştere a temperaturilor, astfel că în anumite staţiuni vor cădea trecător şi ploi sau lapoviţă.

(Digi24)

 

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.