METEO 14 mai 2013

Află când se întoarce vremea frumoasă cu temperaturile ridicate. Prognoza meteo pe trei zile

de Covasna Media | 760 vizualizări

Primele zile ale săptămâni vor fi caracterizate de o vreme instabilă, cu ploi puternice, pe alocuri, însoţite de descărcări electrice. Totuşi, meteorologii ne anunţă că de joi vremea va reveni la normalul cu care ne-a obişnuit, respectiv cu temperaturi ridicate şi cer lipsit de ploi.

Marţi, vremea va fi răcoroasă în regiunile vestice, nordice şi centrale şi apropiată de normalul termic al perioadei în rest. Cerul va fi temporar noros şi mai ales ziua se vor semnala averse şi descărcări electrice la munte, local în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării şi izolat în restul teritoriului. Cantităţile de apă vor mai putea depăşi izolat 20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, în Banat, Oltenia, Moldova, dar şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor avea valori de la 15 grade în Dealurile de Vest până la 25 de grade în Lunca Dunării. Temperaturile minime se vor situa între 5 şi 15 grade, uşor mai ridicate pe litoral şi în Deltă.

Şi la mare, marţi, registrul vremii se schimbă, instabilitatea este cuvântul de ordine al zilei, aversele cu descărcări electrice cad pe arii extinse şi vântul suflă în rafale în timpul ploilor, nici vorbă de plajă pe litoral, chiar dacă regimul termic rămâne aproape neschimbat şi vorbim despre 20 de grade la Vama Veche, Mangalia şi Neptun, 21 la Costineşti şi 22 de grade la Mamaia, iar apa mării are între 18 şi 20 de grade lângă ţărm.

În sud-estul Transilvaniei, norii acoperă cerul şi ploile continuă, iar în termometre nu se adune mai mult de 15 grade la Brasov sau 16 la Sfântu Gheorghe. În restul regiunii mai răzbate şi soarele, dar încă ne putem aştepta la câteva averse pe parcursul zilei, iar la amiază temperatura aerului urcă spre 18 grade la Sibiu şi 20 la Alba Iulia, dar numai 16 grade la Cluj Napoca, vremea este destul de răcoroasă.

Miercuri, vremea se va menţine răcoroasă în nordul şi centrul ţării şi va fi apropiată de normalul termic al perioadei în restul teritoriului. Vor mai fi înnorări, averse şi descărcări electrice local la munte, în nordul, centrul, estul ţării şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul zilei în regiunile sudice şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 26 de grade.

Joi, vremea se va încălzi şi va deveni caldă pentru această dată în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade. Cerul va fi variabil cu unele înnorări şi izolat ploi slabe ziua în nord-est, iar noaptea în vest şi în sud-vest. Vântul slab şi moderat.

Vineri, încălzirea continuă, vorbim deja despre vreme caldă, cu temperaturi între 22 şi 32 de grade la scară întregii ţări. În jumătatea estică a ţării, vremea este însorită, dar în cea de vest spre seara şi noaptea norii se aduna tot mai mulţi şi aduc local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, iar sâmbătă vorbim despre vreme deosebit de caldă, temperaturile sunt potrivite pentru luna lui cuptor mai degrabă decât pentru Florar, iar ploile din vest se extind treptat şi cuprind întreaga ţară în ultima zi din săptămână.

Vremea se anunţă destul de răcoroasă marţi, la munte, în majoritatea masivelor. Soarele este destul de scump la vedere, norii predomină mai ales în Carpaţii Orientali şi în Munţii Apuseni, unde ziua este marcată de frecvente averse cu fulgere şi tunete, dar local astfel de fenomene sunt de interes şi pentru restul zonelor montane. Şi vorbim despre cantităţi de apă ce depăşesc 20 l/mp, dar şi despre posibile căderi de grindină. În plus, şi vântul suflă mai viguros pe parcursul zilei.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.