LIFESTYLE 9 martie 2015

Un pahar de vin = o oră de sală? Care este adevărul

de Covasna Media | 557 vizualizări

Potrivit unui studiu realizat de către Universitatea Alberta din Canada beneficiile asupra sănătăţii ale resveratrolului, un compus aflat în vinul roşu, sunt similare cu cele ale exerciţiilor fizice.

Vin roşu sau o sesiune intensă de sport în sală? Aceasta este o dilemă deloc greu de rezolvat pentru cei mai mulţi dintre oameni care ar prefera un pahar de vin unei ore de exerciţii fizice.

Potrivit lui Jason Dyck, şeful echipei de cercetare, această des­coperire este, în primul rând folositoare celor care sunt incapabili să facă educaţie fizică. Potrivit oamenilor de ştiinţă resveratrolul îmbunătăţeşte performanţa fizică, funcţionarea inimii şi creşte forţa musculară în acelaşi fel în care o face şi o sesiune de exerciţii fizice.

„Cred că resveratrolul poate ajuta acea categorie a populaţiei care şi-ar dori să facă sport, însă organismul nu le permite. Acesta poate imita exerciţiul fizic sau îmbunătăţi beneficiile exerciţiilor fizice limitate pe care le pot face”, susţine Dyck.

Discuţiile despre efectele be­nefice ale consumului de vin roşu sunt foarte bine documentate. Studiile au relevat faptul că persoanele care beau un pahar de vin roşu pe zi au şanse mai mici de a dezvolta demenţă sau cancer şi, în plus, acest obicei este bun pentru inimă şi poate regla nivelul zahărului din sânge.

În încheiere trebuie spus că vinul roşu este benefic sănătăţii atunci când este consumat cu moderaţie, iar rezultatele au fost obţinute pe studiul asupra şoarecilor şi nu a oamenilor.

Alte surse de resveratrol sunt afinele, untul de arahide, strugurii roşii şi ciocolata neagră. Nu uita că o dietă echilibrată înseamnă totul.

(sfatulparintilor.ro)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.