Toxine care ne scurtează viața
De ce unele persoane se mențin în formă chiar și la bătrânețe în timp ce altele de-abia se mișcă? Răspunsul ar putea fi, în parte, mediul în care trăiesc și substanțele nocive la care sunt expuse, potrivit unui studiu publicat de revista de specialitate Trends in Molecular Medicine. Data nașterii din buletin poate să nu corespundă vârstei biologice a corpului și a celulelor, informează vineri ziarul ABC.
Unele substanțe la care suntem expuși accelerează îmbătrânirea și pot marca diferența între o viață lungă și sănătoasă și una cu afecțiuni grave. Zilnic ne confruntăm cu potențiali „acceleratori” ai îmbătrânirii care scurtează telomerii celulelor; acestea se divizează și grăbesc procesul de îmbătrânire. Specialiștii au clasificat agenții 'gerontogeni' în funcție de importanță:
1. Tutunul
Pe primul loc al agenților care accelerează îmbătrânirea se află fumul de țigară, care este probabil gerontogenul cel mai important. Fumatul este legat de boli precum cancerul, dar și de ateroscleroză, fibroză pulmonară și alte afecțiuni asociate vârstei. Fumul de țigară conține 4.000 de substanțe potențial toxice iar fumătorii înveterați.
Însă nu doar cei care fumează își cresc vârsta moleculară, ci și cei care sunt expuși fumului, așa numiții fumători pasivi, care riscă să se îmbolnăvească. Se știe că fumătorii fac mai multe riduri dar suferă și alte prejudicii ascunse: substanțele din fum, precum formaldehida, monoxidul de carbon și nicotina produc daune directe în ADN.
2. Soarele
Al doilea agent gerontogen cel mai important sunt razele UV ale soarelui, care accelerează îmbătrânirea pielii iar dacă expunerea este prelungită și fără protecție poate provoca un tip de cancer de piele foarte agresiv precum melanomul. Această acțiune acceleratoare de îmbătrânire și cancerigenă este produsă de radiația UV și, la fel ca în cazul tutunului, produce daune în ADN.
Și razele infraroșii, care dau senzația de căldură, accelerează îmbătrânirea pielii și pot ajunge în straturile profunde ale epidermei, în dermă și hipodermă.
3. Chimioterapia
Chimioterapia salvează viețile, dar cu un preț mare. Autorii studiului consideră chimioterapia factor ce accelerează îmbătrânirea. Ei justifică acest lucru prin faptul că eficiența ei se bazează pe afectarea ADN-ului celulelor canceroase, dar le afectează și pe cele sănătoase. Din fericire aceste tratamente sunt tot mai selective și mai personalizate.
4. Arsenicul și benzenul din atmosferă
Benzenul este prezent în gazele emanate de vehicule, de industrie și de fumul țigărilor. Arsenicul, prezent în apele subterane, este asociat îmbătrânirii, diabetelor de tip 2, bolilor neurodegenerative, arterosclerozei și unor tipuri de cancer. Această toxină diminuează capacitatea autoreparatoare a ADN. Benzenul care se găsește în gazele de eșapament scurtează telomerii celulelor hematopoietice ce compun sângele și care îi limitează astfel producția.
5. Obezitatea
Obezitatea scurtează telomerii, parametrul propus pentru măsurarea vârstei biologice sau reale a organismului. Este greu de văzut obezitatea ca un factor medioambiental. Dar așa este, având în vedere că depinde de alimentație și de stilul de viață. Creșterea în greutate provoacă nu doar îmbătrânirea, ci și boli precum cancerul, afecțiuni cardiovasculare sau diabet. În mod îngrijorător acest fenomen începe să apară și la cei tineri. Lungimea telomerilor se scurtează pe măsură ce crește indicele masei corporale și circumferința abdomenului.
Realizarea de exerciții fizice acționează în sens contrar, frânând efectele vizibile ale îmbătrânirii și redând elasticitatea telomerilor.
6. Stresul
Stresul cronic omoară neuronii și scurtează viața. Nu este o substanță concretă, dar influențează procesul de îmbătrânire. Puțin stres poate fi benefic și stimulant. Dar nu în exces. Diferite studii au relevat că stresul prelungit favorizează apariția bolilor cardiovasculare, diminuează capacitatea de apărare a organismului, afectează memoria și favorizează moartea neuronală. Stresul diminuează activitatea telomerilor și accelerează divizarea celulelor, grăbind astfel îmbătrânirea, conchide studiul.