LIFESTYLE 23 noiembrie 2018

Singura formație de „blues ardelenesc” din lume concertează, de Centenar, la Sfântu Gheorghe

de Iulia Drăghici - Taraș | 2199 vizualizări

Cea mai tare petrecere din ultimii 100 de ani are loc la Szimpla

Nightlosers, singura trupă de „blues ardelenesc” din lume, revine la Sfântu Gheorghe într-un concert ce se anunță de zile mari! Evenimentul va avea loc pe 30 noiembrie a.c., de la ora 20:00, la Szimpla. Concertul este organizat în cadrul acțiunilor dedicate Anului Centenar, de Asociația pentru Comunitate, prin Observatorul de Covasna, și partenerii săi, Asociația de Tineret „Ecou” și Szimpla. Pe lângă distracția garantată, evenimentul are și o componentă caritabilă.

În An Centenar, aniversarea celor 100 de ani de existență a României trebuie să țină cont și de contribuția la istorie a minorităților etnice, mai cu seamă în Ardeal, acolo unde maghiarii, dar și rromii, au jucat roluri importante în evenimentele vremurilor. Frumusețea și farmecul Ardealului constau și în mixul cultural unic al zonei, surprins foarte bine de numeroase proiecte culturale cu dimensiuni multietnice.

Unul dintre cele mai interesante astfel de proiecte este reprezentată de trupa Nightlosers, compusă din muzicieni remarcabili, singurul grup de „blues ardelenesc” din lume. Formația se bucură de popularitate și notorietate la nivel național, dar și peste hotare, reușind să cucerească tipologii extrem de diverse de public, atât ca vârstă, cât și ca etnie sau preferințe muzicale.

Înființată în 1994, trupa NIGHTLOSERS cântă „blues ardelenesc”, adică un etno blues construit ca display muzical postmodern, în care acordurile serioase ale bluesului american sunt piperate cu  intervenții etno române, maghiare și țigănești. Toate aceste ritmuri sunt montate cu o imagine (a formației) desprinsă dintr-un film autoironic, în care „un grup de țărani ardeleni” a ajuns întâmplător pe o scenă. În cei peste 20 de ani de existență, Nightlosers a concertat la festivaluri din aproape toate domeniile în Europa, dar și în orașe din SUA și Canada.

Ne bucurăm tare mult să revenim la Sfântu Gheorghe! Ultima oară am fost la Zilele orașului în 2015. Am fost primiți întotdeauna bine, avem mulți fani acolo și pe 30 noiembrie va ieși un super show!”, transmite Claudiu Purcarin, toborașul formației Nightlosers.

Un spectacol sincer, dedicat Centenarului

Evenimentul va fi, potrivit organizatorilor, axat pe abordarea relaxată și cu umor a realităților din Ardeal.

„Cred că fiecare cetățean al acestei țări are cumva dreptul de a sărbători cum simte și crede de cuviință, în limita unor reguli de bun simț. Văzând în jur numeroase exemple de festivism aproape infantil și manifestări ce ne duc parcă înspre scrierile lui Caragiale, am ales să propunem pentru ziua de 1 Decembrie un spectacol sincer. Nightlosers este o trupă care cântă despre oamenii acestor locuri, așa cum sunt ei, cu bune și cu rele, iar o abordare relaxată, cu umor, care celebrează totuși multiculturalismul și farmecul oamenilor din Ardeal, ni s-a părut cea mai potrivită. O să avem așadar anul acesta la Sfântu Gheorghe, un spectacol de rock and roll și blues ardelenesc, care surprinde elemente românești, ungurești și țigănești din tradiția acestor locuri, într-o manieră artistică inedită. Vom sărbători fără fandoseală, fără populism, fără inflație de stegulețe, dar bucurându-ne de ceea ce are frumos poporul ăsta și simțindu-ne bine, așa cum suntem”, declară președintele Asociației Pentru Comunitate (APC), directorul ziarului Observatorul de Covasna Daniel Santa.

Eveniment caritabil: banii din biletele vândute vor fi donați

Accesul la eveniment se face pe bază de bilet, în valoare de 15 lei. Acestea pot fi achiziționate, începând de luni, 26 noiembrie a.c., de la redacția Observatorul de Covasna, dar și la Szimpla.

Banii strânși din vânzarea de bilete vor fi donați unei cauze sociale, unei drame, adusă în atenția lumii prin spectacolul „Despre oameni și cartofi” al regizorului Radu Afrim, sub egida Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. Spectacolul a fost inspirat de o tragedie petrecută în judeţul Covasna şi se bazează pe testimonialele familiilor celor nouă victime care au decedat în urma unui accident de tren, în septembrie 2012, când se întorceau de la cules cartofi.

„Concertul este finanțat într-o bună măsură de Consiliul Local, dar am ales să punem un bilet modic de 15 lei, pentru că pe lângă faptul că facem ceva distractiv, e bine să facem și ceva constructiv. România trebuie să privească înainte și să își asume poate centenarul ăsta ca un moment 0 în care să schimbe ceva. Noi ne-am gândit că putem face asta fiind mai atenți la etnia cea mai greu încercată în acești 100 de ani de România, rromii. Inspirați de spectacolul extraordinar „Despre oameni și cartofi” de la Teatrul Andrei Mureșanu, vom încerca să folosim banii strânși pe bilete pentru a ajuta tinerii rromi despre care piesa de teatru „vorbește” cu atâta emoție și franchețe. Orice altă donație este binevenită. Biletul costă 15 lei, dar puteți cumpăra două sau trei, chiar dacă veniți singuri, toate sumele pe care le vom aduna vor merge către acești oameni către care ne îndreptăm prea rar privirea”, punctează președintele APC, Daniel Santa.

Organizatori cu experiență de peste 15 ani în evenimente dedicate Zilei Naționale

Asociația pentru Comunitate din Sfântu Gheorghe, organizatorul principal al evenimentului are o tradiție de mai bine de 15 ani în organizarea consecventă a unor concerte-eveniment în preajma zilei de 1 Decembrie, spectacole adresate unui public foarte diversificat.

Evenimentele asociației au avut ca scop, în mod constant, implicarea cât mai multor categorii de spectatori pentru sărbătorirea informală a Zilei Naționale. Astfel, concertele APC de Ziua Națională au adus la Sfântu Gheorghe artiști precum Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Ioan Gyuri Pascu, Semnal M, Cargo, Pasărea Colibri, Ducu Berți sau Voltaj, dar și public de toate vârstele, români și maghiari deopotrivă.

Un partener de nădejde a fost de fiecare dată când s-a ivit ocazia Asociația de Tineret „Ecou”.

„Parteneriatul între cele două asociații a fost foarte productiv încă de la început și, iată, la un an de la Acoustic Gala, ne reunim forțele pentru un alt eveniment dedicat sărbătorii Zilei Naționale. Eu consider că muzica nu cunoaște bariere lingvistice și etnice, iar profilul și componența trupei Nightlosers mă fac să cred că la Szimpla vom putea sărbători Ziua Națională împreună, toți cetățenii români, indiferent de etnie. Desigur, anul acesta România împlinește 100 de ani, ceea ce reprezintă un marcaj important pentru istoria și viitorul acestei țări. De Centenar, îmi doresc ca noi toți, cetățenii români, să ne bucurăm de acest moment important. Și mi-aș dori ca fiecare din noi să cugetăm și să analizăm ce s-a petrecut în ultima sută de ani și să învățăm lecțiile istoriei noastre. Sunt 100 de ani în care am avut și vremuri bune, dar și încercări grele, iar din toate acestea putem învăța cum să privim spre viitor. Îmi doresc, astfel, o viitoare Românie mai deschisă, mai implicată, mai tolerantă, mai unită. Dar asta se va întâmpla doar dacă noi devenim mai deschiși, mai implicați, mai toleranți și mai uniți. La mulți ani, România!”, spune și președintele Asociației de Tineret, „Ecou”, Alexandru Újvárosi-Brezeanu.

„Eu sunt ferm convins că o să fie un eveniment super-tare. O să înnebunim orașul!”, a transmis și reprezentantul pub-ului Szimpla, Józsi Győző.

Reiterăm faptul că accesul la eveniment se face pe bază de bilet, în valoare de 15 lei. Acestea pot fi achiziționate, începând de luni, 26 noiembrie a.c., de la redacția ziarului Observatorul de Covasna, (strada Gábor Áron, bloc 2, scara G, în zona Pieței Mihai Viteazul), dar și la Szimpla (Strada 1 Decembrie 1918, Nr. 37).

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.