Muzica, ajutor prețios în tratarea bolii Alzheimer
Muzica, fie interpretată, fie numai ascultată, este benefică pentru pacienții cu demență, în stadiile inițiale ale bolii, scrie passionsante.be, pe baza unui articol apărut în Journal of Alzheimer’s Disease.
Mai multe studii realizate în ultimul timp au ajuns la această concluzie: muzica poate contribui la menținerea capacităților cognitive, emoționale sau sociale a persoanelor care suferă de diferite forme de demență, printre care boala Alzheimer. O echipă de cercetători de la Universitatea din Helsinki (Finlanda) a explorat în profunzime această abordare.
Au fost formate două grupuri alcătuite din cupluri pacient — îngrijitor. Membrii primului grup au participat timp de zece săptămâni la ședințe muzicale, fie cântând, fie ascultând. În al doilea grup, s-au aplicat metodele clasice de tratament. Înainte și după experiment, precum și șase luni mai târziu, s-au făcut evaluări neuropsihologice.
Concluzia a fost că atât cântatul, cât și ascultatul muzicii atenuează simptomele depresive.
Interpretarea este deosebit de utilă pentru ameliorarea memoriei de lucru (de exemplu, când cineva vorbește și este întrerupt, răspunde și apoi reia de unde a rămas) la pacienții cu demență ușoară și pentru menținerea funcției executive (prelucrarea informației) și a orientării la persoanele nu prea vârstnice.
Ascultarea muzicii este pozitivă pentru capacitățile cognitive în general, memoria de lucru și calitatea vieții la pacienții cu demență în stadiul moderat.
„Background”-ul muzical nu are aceeași eficiență.
Metoda de tratament cu ajutorul muzicii ar rezultate încurajatoare, poate fi implementată fără mari eforturi și fără investiții majore.