Mandinga, Randi și Connect-R, printre artiștii invitați la Zilele Orașului Covasna!
În primul weekend din luna septembrie, la Covasna se vor sărbători Zilele Orașului, prilej cu care covăsnenii vor putea asculta live artiști precum Mandinga, Randi sau Connect-R. În cadrul evenimentului vor avea loc și programe sportive, dansuri, activități pentru copii, târg cu produse tradiționale și altele.
Organizatorii au transmis câteva detalii despre programul preliminar al Zilelor Orașului.
Când vine vorba de concerte, acestea vor avea loc în fiecare seară.
Vineri:
SICTON, Mandinga, É.D.Á.SZ. AC/DC tribute band – Pápa, Akela, Background.
Sâmbătă:
Kaly, Tamás Gábor, Children of Distance, Randi, KÁER ft. Capriccio, DJ Hunay, DJ SoundNoise
Duminică:
Sing Floyd, Connect-R, Szikora Róbert és az R-GO
Evenimentul, care este programat să se încheie duminică, pe 4 septembrie, cu focuri de artificii, va avea și „programe sportive, concert de fanfară, dans popular, dans modern, activități pentru copii, târg de produse tradiționale, parc de sculpturi vii, concurs de pescuit, expoziții de artă și fotografie etc. Program detaliat, în curând”, se arată într-un comunicat de presă.
Organizatorii și partenerii evenimentului sunt Primăria Orașului Covasna, Casa Orășenească de Cultură Covasna, MCP Events, Asociația Sportivă Covasna, Asociația Sport 4 All, Asociația Pokolsár, Asociația Tündérvár, Trupa de cercetași Havadtőy Sándor, Fikosz, Liceul Kőrösi Csoma Sándor.
Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Local al Orașului Covasna.
Sursa foto: dor.ro / Facebook