Primăvara vine cu provocări pentru sănătatea prietenilor blănoși
Fii pregătit să le previi! Sfaturi de la veterinari din Sfântu Gheorghe
Odată cu renașterea naturii și încălzirea vremii, animăluțele noastre blănoase sunt expuse la o mulțime de boli, dar și la alte pericole. De cele mai multe ori, oamenii nu acordă prea multă importanță faptului că primăvara vine la pachet cu apariția căpușelor și că o deparazitare este chiar vitală pentru necuvântătoare. Prin acest proces se previn o mulțime de boli, în primul rând la animale, dar se elimină și pericolul de a se transmite către noi, cei care îi iubim, îngrijim și petrecem mult timp cu ei.
Medicii veterinari cu care am luat legătura consideră că în capul listei se află deparazitarea externă. Aceasta poate fi făcută și la cabinetele veterinare, dar și acasă, însă cu mare atenție la informațiile de pe prospect. Nu toate produsele care se găsesc pe piață sunt potrivite atât la purici, cât și la căpușe, iar timpii de protecție pot diferi de la unii paraziți la alții.
Apoi, primăvara este și perioada de împerechere, se pot ivi gestații nedorite, iar străzile se vor umple cu pui abandonați care pot transmite boli, aceștia nefiind vaccinați.
„Cel mai important acum ar fi deparazitarea externă a animăluțului, mai ales la câini, dar și la pisici, fiindcă la vreme mai caldă se trezesc și căpușele. Căpușele, nu numai că înțeapă animalele și pot produce o iritație și o inflamație locală, dar și transmit anumite boli, cum ar fi babesioza, care e cel mai frecvent întâlnită la noi. E un parazit care afectează celulele roșii din sânge și produce o anemie destul de severă și poate să producă acest lucru chiar și după câteva săptămâni de la înțepare. Privind simptomele, proprietarul observă că animalul e mai abătut, doarme mai mult, urina devine mai închisă la culoare, chiar spre brună, cum se elimină globulele roșii moarte. Prin anemie, animalul devine mai lent, mai obosit și mucoasele devin palide. Cum ridică buza sau cum trage în jos pleoapa, vede că mucoasa e palidă, spre alb, nu e rozalie cum ar trebui să fie. În general se tratează, dar sunt cazuri când nu, și atunci mai bine să prevenim decât să fie o problemă mai gravă. Așadar, asta e cea mai importantă, deparazitarea externă. Și nu numai pentru purici, dar mai ales pentru căpușe. Apoi, în această perioadă, animalele sunt „în călduri”. Gestațiile nedorite sunt frecvente și apar pe străzi pisoi sau câini abandonați. Iar aceștia pot transmite boli virale care sunt specifice mai ales celor nevaccinați. De aceea, recomandăm ca cei care găsesc sau devin stăpâni de animale să se adreseze cabinetelor veterinare pentru a afla mai multe despre bolile care se pot transmite și importanța vaccinărilor”, ne-a spus Gábor Imola, doctor veterinar din Sfântu Gheorghe.
Asemeni oamenilor care pot simți uneori o „astenie de primăvară”, bolile cronice ale animalelor de companie se pot accentua. De aceea, se recomandă o atenție sporită și tratament profilactic pentru a evita probleme cardiace sau osteo-articulare, de exemplu.
„Cel mai important acum în sezonul de primăvară este deparazitarea externă și profilaxia împotriva căpușelor. E sezonul. S-a încălzit vremea și vine invazia de căpușe care transmit o grămadă de boli foarte periculoase pentru animale. Parazitoze endoglobulare, cum sunt babesioza, anaplasmoza, boala Lyme. Se poate preveni infectarea cu căpușe prin soluții aplicate cu pipeta pe piele, ori prin tablete. Primăvara, asta este cel mai important. Dar există și probleme secundare vis-a-vis de boli cronice, care de obicei se acutizează, ca bolile cardiace, osteo-articulare. Recomand să facă tratamentele profilactice sau să nu întrerupă tratamentul prescris de medicul veterinar. Bolile cronice sunt similare cu „astenia de primăvară” la oameni.
Apoi, vremea bună ne îmbie să îi scoatem mai mult la plimbare. Apar accidentele. Am avut până acum deja vreo cinci cazuri de accidente de mașină, cu fractură. Deci trebuie mai multă grijă, să fie mereu în lesă. Totodată, e perioada lor de împerechere. Atenție să nu fugă de acasă, mai ales masculii, că se pierd”, ne-a împărtășit și medicul veterinar Kondor Attila din Sfântu Gheorghe.
Prezența animalelor de companie influențează în mod pozitiv viața oamenilor și îmbunătățește starea lor de sănătate. Pentru a beneficia cât mai mult de iubirea lor necondiționată, grija pentru sănătatea acestora trebuie să fie prioritară. Deparazitările interne, externe și vaccinările sunt trecute într-un carnet de sănătate, parafate și semnate de medicul veterinar, unde este trecut și codul numeric personal al fiecărui animal, identificat prin microcipare și înregistrat în Registrul de evidență al câinilor cu stăpân (RECS).
Sursa foto: Pexels.com