LIFESTYLE 5 septembrie 2023

În septembrie are loc a noua ediție a festivalului de arte contemporane de la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 941 vizualizări

Cea de-a noua ediție a festivalului de arte contemporane pulzArt va avea loc la Sfântu Gheorghe între 14 și 17 septembrie. Festivalul din acest an se concentrează pe răspunsurile individuale, precum și pe reflecțiile personale care creează și modelează comunitatea, exprimate prin artă. În acest spirit, tema centrală a celei de-a 9-a ediții pulzArt este micro.

Tema din acest an caută răspunsuri posibile în limbajul artei la întrebări precum: cum contribuie lumile individuale la formarea comunității? împreună sau unul lângă celălalt, încadrați, pulsând împreună, poate contrapuncte, ținând o oglindă sau interacționând? Se caută răspunsuri prin concerte, spectacole, programe literare, expoziții, ateliere de lucru.

La fel ca în anii precedenți, festivalul va prezenta artiști renumiți, talente emergente, dar și proiecte experimentale, care lărgesc limitele.

Concerte și muzică

Cea de-a 9-a ediție pulzArt invită publicul să descopere o lume muzicală diversă. Concertul de deschidere va fi susținut de Solymosi Vilmos, alias DJ Bootsie, o figură proeminentă a scenei hip-hop underground din Ungaria. Artistul va urca pe scenă alături de DJ Bootsie Quartet și va împleti ritmurile sale cu acompaniament instrumental live pe 14 septembrie, de la ora 21:30, pe scena Szimpla.

Corul Bărbătesc „Sfântul Efrem” din Ungaria va concerta pe 15 septembrie, de la ora 20:00, în Sala mare a Teatrului „Tamási Áron”. Spectacolele lor sunt o întâlnire a formelor și tehnicilor muzicale vechi și noi. De la imnuri bizantine de odinioară la melodii îmbrăcate într-un sunet modern, publicul va fi dus într-o călătorie prin lumi muzicale fascinante. Prezentând muzică sacră și laică, niciun concert „Sfântul Efrem” nu este complet fără o interpretare de compoziții muzicale moderne și contemporane.

Dacă sunteți curioși să descoperiți cum pot fi explorate texturile sonore, ce se află sub ele și cum vă pot ajuta imaginile ritmice repetitive, ascultați-i pe Fekete Zsolt, Emcsi și Voiwode la concertul Spiralitate – live act” din Parcul Elisabeta, pe 16 septembrie, de la ora 20:00.

Un univers meditativ de muzică diversă, cu rădăcini în dub și presărat cu improvizații, va fi dezvăluit în concertul SunMa de pe 17 septembrie, ziua de închidere a celei de-a 9-a ediții a pulzArt. Koroknay András, de origine transilvăneană, va aduce pe scenă acest spectru colorat, atât în formație de trio – cu toboșarul Klausz Ádám și claviaturistul Kálmán András cât și ca un live set solo, adaptat pentru această ocazie.

PulzParty

Programul muzical este diversificat cu petrecerile pulzParty cu invitați DJ din țară și din Ungaria. Vineri formația Musspell din Cluj-Napoca vine în fața publicului, urmat de Dj-setul lui Norbert Filus alias Suhov aka BéTé din Ungaria. Sâmbătă vom putea pătrunde în lumea sonoră a lui Gábor Tokár alias Ficture, după care Danaga, Daniel Aga va electriza atmosfera pulzParty! Seara va încheia pe ritmurile lui Vekt (József Halmen).

Programe literare

Repetițiile lumii – întâlnire cu autorul Mihai Radu

Umor, sarcasm, povești dramatice și viața de zi cu zi care merită „povestite” – despre toate acestea se va discuta la primul program literar al celei de-a 9-a ediții a pulzArt, pe 15 septembrie, de la ora 17:30, în foaierul Teatrului „Tamási Áron”. Interlocutorul autorului este Szőcs Imre, traducător literar și bibliotecar.

Vida Gábor: Senkiháza. Erdélyi lektűr (Pământul nimănui. Lectură transilvăneană)

Anul acesta la Editura Magvető a apărut Senkiháza”. În cadrul festivalului va fi prezentată și cartea „Erdélyi lektűr”. În multe privințe, lumea mică care se desprinde chiar și din sumarul romanului, cu răspunsurile sale posibile la evenimente majore, este în concordanță cu tema aleasă de festival. Autorul va sta de vorbă cu scriitorul Miklóssi Szabó István sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 18:00, în foaierul Teatrului „Tamási Áron”.

Kiss Tibor Noé, Oproiu Nicolette

Publicul festivalului pulzArt va putea urmări o producție specială de teatru performativ, urmată de o discuție cu autorii. Oproiu Nicolette este autoarea și performera spectacolului de 45 de minute bazat pe textul romanului Beláthatatlan táj”(Peisaj neterminat) al scriitorului Kiss Tibor Noé, care se va juca duminică, 17 septembrie, de la ora 17:30. Ulterior, de la ora 18:30, criticul literar György Evelin va purta o discuție cu Kiss Tibor Noé și Oproiu Nicolette. Spectacolul este recomandat celor cu vârsta de peste 18 ani.

Lansare de carte: Időjárőr (Patrula de timp)

Proiectul „Patrula de timp” a lui Sugár János, bazat pe participare publică a fost unul dintre cele mai interesante programe al ediției trecute pulzArt. Înregistrările audio făcute în timpul proiectului au fost transpuse în text, și au apărut în volumul cu același titlu. Volumul „Patrula de timp” va fi prezentat în cadrul unei discuții purtate de către Bartha József artist vizual, Kusztos Attila artist grafician și Kispál Ágnes-Evelin fondator al Spațiului Expozițional de Artă Contemporană MAGMA, sâmbătă, 16 septembrie de la ora 17:00 în foaierul Teatrului „Tamási Áron”.

Spectacole de teatru

Programul pulzArt din acest an va cuprinde și spectacole populare ale unor companii locale. Spectacolul Napraforgó” (Floarea soarelui), realizat de Teatrul „Tamási Áron”, va fi prezentat joi, 14 septembrie, de la ora 18:00, în Sala mare a teatrului. Producția este o oglindă socială arzătoare. Se derulează poveștile a trei familii, toate fracturate: divorț, boală, copii abandonați, părinți cu așteptări nepotrivite. Dar, așa cum ne-am obișnuit de la regizorul multiplu premiat de UNITER, Radu Afrim, aceste drame grave și tăioase sunt prezentate într-un mod emoționant, cu umor, joc și imaginație de copil.

Tot joi, de la ora 20:30, atmosfera din oraș va fi aprinsă din nou cu spectaculosul dans cu foc al M STUDIO, Fire Flow, în parcarea fostului Hotel Bodoc. Spectacolul prezintă noi instrumente și noi coregrafii aduse la viață de actorii companiei, în coregrafia lui Andrei Oțetaru.

Sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 19:00, compania de teatru independent Incipient Bucharest va prezenta Party-Fake news și dezinformare”, care va fi jucat pentru publicul din Sfântu Gheorghe după premiera de la București.

Ateliere de lucru și activități interactive

La fel ca în edițiile anterioare, și în acest an pulzArt va pune un accent puternic pe implicarea cât mai mare a publicului și pe oferirea oportunității de a participa la activități creative și interactive.

ABC90 – atelier de broderie

Atelierul ABC90 îi invită pe toți cei interesați să participe la realizarea proiectului de artă contemporană al artistei Cătălina Nistor. În cele patru zile ale festivalului pulzArt, Spațiul Expozițional de Artă Contemporană MAGMA va găzdui un atelier de broderie, unde participanți de toate vârstele vor avea ocazia să brodeze pe pânze cu mărimea de 50×70 cm – pe baza unor lucrări ale lui Cătălina Nistor – obiecte care simbolizau anii ’90. Participanții fără experiență în brodare vor fi ghidați în însușirea tehnicii.

Pensule vorbărețe: ateliere interactive și de dezvoltare pentru copii

WATCHTHIS.WORKS, Zöld Levente și grupul Fecsegő Ecsetek (Pensule vorbărețe), Zöld Blanka îi vor lua de mână pe cei mici și îi vor ghida prin lumea artei, cu ajutorul unor ateliere interactive și de dezvoltare. Arta stradală și terapia prin artă se vor întrepătrunde pentru câteva ore de-a lungul acestor activități. Copiii mici pot deveni parte a procesului creativ, inclusiv a lucrărilor de artă, care vor fi realizate până la sfârșitul sesiunii.

Pentru oricine dorește să își îmbunătățească abilitățile de scris sau pur și simplu să încerce ceva nou, atelierul de scriere creativă al lui Horváth Benji este locul potrivit. Horváth Benji este scriitor, traducător, slammer, compozitor și poet laureat al Premiului Csiki László. Atelierul îți va oferi sfaturi despre cum să găsești, să limpezești și să eliberezi gândurile care se învârt în mintea ta, cum să le transformi în text, dar și despre ce face ca un poem, slam sau proză să fie reușit. Vă puteți înscrie completând formularul de mai jos, cu un click AICI, până pe 10 septembrie.

Publicul este așteptat la un workshop inedit, oferit în cadrul pulzArt de către o mână de oameni, artiști locali, independenți grupați în jurul atelierului FöldSzint. Atelierul de sunet va întruni activități asemănătoare unei emisiuni radio, se vor face interviuri între adulți și copii, totodată se va putea parcurge procesul de creație al producerii materialelor audio cu metode digitale sau cu instrumente (fluier, tobe, chitară etc.). Cei interesați sunt așteptați sâmbătă în Parcul Elisabeta, iar duminică în Casa cu Arcade.

Arte vizuale și instalații

pulzArt micro – lumi individuale este tema din acest an al concursului de instalații artistice în spațiul public. Dintre proiectele trimise, pe baza evaluării unui juriu profesionist, trei vor fi expuse pe parcursul festivalului în Parcul Elisabeta. Vernisajul acestei expoziții va avea loc joi, 14 septembrie de la ora 17:00.

BAZ / ART târg de obiecte de artă contemporană ale artiștilor locali

Programul pulzArt se diversifică anul acesta cu o nouă inițiativă, o expoziție și târg de obiecte de artă contemporană ale artiștilor locali, care va fi găzduită de Art Gallery din P-ța Libertății. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 14 septembrie de la ora 17:30, și va fi deschis publicului zilnic între ora 11:00 și 18:00.

Pop-up Tankage

„Pop-up Tankage” este o expoziție de grup, cu două instalații monumentale și producții video, care reflectează asupra unei teme actuale, a războiului. Ea va fi găzduită de Spațiul Expozițional de Artă Contemporană MAGMA și va putea fi vizitată până la data de 29 septembrie. Vernisajul va avea loc în vineri, 15 septembrie de la ora 17:00.

Biletele pentru spectacole se pun în vânzare începând de luni, 4 septembrie, la Casa Municipală de Bilete a orașului și online pe www.eventim.ro. Mai multe detalii despre artiștii invitați și programul detaliat pot fi găsite pe paginile de Facebook și Instagram ale festivalului.

Festivalul de arte contemporane pulzArt este organizat în acest an prin parteneriat între Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Teatrul „Tamási Áron” și Asociația Culturală și de Tineret Prospero. Evenimentul face parte din programul Fundației MOL-Noua Europă – Vara fără frontiere 2023.

(Sursa: comunicat de presă)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.