LIFESTYLE 28 decembrie 2015

Gonoreea ar putea deveni în curând netratabilă

de Mediafax | 144 vizualizări

Gonoreea ar putea să devină în curând o boală care nu mai poate fi tratată, a avertizat Sally Davies, directorul Serviciului medical civil din Marea Britanie, informează bbc.com.

Sally Davies a expediat tuturor medicilor de familie şi farmaciştilor din Marea Britanie o scrisoare prin care i-a rugat să se asigure că vor prescrie medicamentele corecte împotriva acestei boli, după declanşarea unei epidemii de „super-gonoree” în oraşul Leeds.

Avertismentul ei a fost expediat după apariţia în comunitatea medi­cală a unor îngrijorări legate de faptul că unii dintre pacienţi nu au primit ambele tipuri de antibiotice de care au avut nevoie pentru vindecarea infecţiei.

Medicii din domeniul sănătăţii sexuale spun că gonoreea a dezvoltat „rapid” rezistenţă la medicamente.

O tulpină de gonoree puternic rezistentă la medicamente a fost detectată în nordul Angliei, în luna martie.

Acea tulpină este capabilă să anihileze efectele antibioti­cului azitromicină, care este de obicei prescris alături de un alt medicament, ceftriaxonă, în tratamentul antigonoreic.

Administrarea doar unuia dintre aceste medicamente ajută bacteria care declanşează boala să dezvolte rezistenţă la tratament.

Gonoreea este cauzată de o bacterie, denumită Neisseria gonorrhoeae. Infecţia se răspândeşte prin raporturi sexuale neprotejate - vaginale, orale şi anale.

Simptomele pot să includă următoarele mani­festări: eliminarea prin organele genitale a unui lichid vâscos galben-verzui, dureri la urinare şi hemoragii între două cicluri menstruale. Adeseori pacienţii nu prezintă simptome, dar pot să răspândească boala şi să infecteze, cu uşurinţă, alte persoane.

Infecţiile netratate pot duce la infertilitate, inflamaţii în regiunea pelvină şi pot fi transmise fetuşilor în timpul sarcinilor.

Gonoreea ocupă locul al doilea în topul celor mai frecvente boli cu transmitere sexuală din Marea Britanie, iar frecvenţa de apariţie a bolii a crescut spectaculos în ultimii ani.

Astfel, numărul de cazuri de gonoree a crescut cu 19% într-un singur an, de la 29.419 în 2013 la 34.958 în 2014.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.