LIFESTYLE 18 noiembrie 2015

Gargara cu apă sărată, remediu dovedit ştiinţific care alungă tusea şi durerea în gât

de Covasna Media | 198 vizualizări

Gargara cu apă sărată este una dintre cele mai simple şi eficiente metode pentru combaterea virozelor specifice sezonului rece. Explicaţia: sarea este un dezinfectant natural care ajută la prevenirea şi tratarea infecţiilor locale.

Efectele benefice ale gargarei cu apă sărată au fost dovedite într-un studiu publicat în American Journal of Preventive Medicine. Cercetătorii au recrutat 400 de voluntari sănătoşi, pe care i-au monitorizat 60 de zile pe parcursul sezonului rece. Jumătate dintre participanţi obişnuiau să facă gargară cu apă sărată de trei ori pe zi. În cazul acestora, s-a constatat reducerea cu 40% a infecţiilor respiratorii în raport cu grupul de control.

În Japonia, gargara cu apă sărată este considerată o metodă eficientă pentru protejarea sănătăţii. Un studiu din 2005 a constatat că, în anotimpul rece, acest obicei ajută la prevenirea infecţiilor respiratorii, scrie adevarul.ro.

Boli care pot fi tratate prin gargară cu apă sărată

Tuse. Apa sărată elimină excesul de mucus din ţesuturile inflamate de la nivelul gâtului, ceea ce calmează tusea, declară dr. Philip T. Hagen, citat de New York Times. Gargara cu apă sărată permite dizolvarea mucusului. În acest scop, se recomandă următoarea soluţie: dizolvaţi un sfert sau o jumătate de linguriţă de sare în 230 de apă caldă.

Dureri în gât. Apa sărată ajută la neutralizarea acizilor din gât, restabilind un pH neutru, fapt care reduce inflamaţia şi durerea. Pentru a beneficia de acest efect, trebuie să amestecaţi un sfert de linguriţă de sare într-o cană cu apă şi să faceţi gargară de trei ori pe zi.

Dureri de dinţi. Sarea este inamicul virusurilor şi bacteriilor, inclusiv a celor care determină durerile de dinţi. Pentru a le calma, luaţi o jumătate de litru de apă în care dizolvaţi o linguriţă de sare şi o linguriţă de bicarbonat de sodiu. Amestecaţi bine şi faceţi gargară.

Respiraţia neplăcută. Fiind un dezinfectant natural, sarea vine de hac şi microbilor care generează mirosul neplăcut al gurii. Dizolvaţi un sfert de linguriţă de sare şi câteva picături de ulei esenţial de mentă în 60 de mililitri de apă. Faceţi gargară cu această soluţie şi veţi reuşi să aveţi o respiraţie proaspătă.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.