Cum îţi afectează concret sănătatea telefonul mobil
Telefonul mobil a devenit o prelungire a mâinii tale. Nici nu-ţi mai poţi imagina viaţa fără telefonul mobil de care eşti de-a dreptul dependent. Statisticile o confirmă, peste 66 la sută din oameni se declară speriaţi de faptul că ar putea pierde sau că s-ar putea despărţi într-un fel sau altul de telefonul mobil.
Despre telefonul mobil s-a tot spus că dăunează sănătăţii, însă parcă nu-ţi vine să crezi că sunt adevărate. Iată cum îţi afectează telefonul mobil sănătatea.
1. Auzul
Nu e o problemă dacă asculţi muzica prin căşti, de la telefon, la un volum încet. Însă dacă dai la maximum, îţi supui unui „chin” extraordinar urechea internă, iar, în final, poţi ajunge la pierderea auzului.
2. Cârcei
Dacă stai tot timpul pe SMS-uri sau pe jocuri, degetele tale vor fi destul de încordate. În plus, încheieturile vor fi tensionate. Cu timpul, se poate ajunge la tendinită. De asemenea, muşchii gâtului sunt în tensiune, ceea ce duce la apariţia durerilor de gât, ceafă şi umeri.
3. Dependenţă
Potrivit unui studiu realizat în Statele Unite, în 2012, peste 66% dintre cei chestionaţi s-au declarat speriaţi de ideea că ar putea fi separaţi de telefonul lor mobil. De asemenea, 50% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani îşi folosesc telefonul mobil în timp ce sunt pe toaletă.
4. Radiaţii
Deşi nimeni nu a putut spune cu certitudine cât de periculoase sunt radiaţiile emise de telefoanele mobile sau dacă duc sau nu la cancer, totuşi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a transmis câteva avertizări potrivit cărora, radiaţiile emise de telefoanele mobile au potenţial risc cancerigen.
5. Sindromul vibraţiilor fantomă
Aceasta este o „boală” nouă şi denumeşte senzaţia pe care mulţi oameni o au că le sună telefonul, deşi în realitate nu le sună. Un studiu publicat anul trecut, relevă faptul că 9 din 10 adolescenţi suferă de acest sindrom. El este cauzat de utilizarea în exces a telefonului mobil.
6. Sevraj
Pare greu de crezut, însă – ca şi în cazul dependenţei de alcool sau droguri -, lipsa bruscă a telefonului mobil poate duce la starea de sevraj. Printre simptomele declarate de persoanele care au „private” timp de 24 de ore de telefonul mobil s-au numărat: anxietatea, senzaţia de izolare, dispoziţie proastă, frică.
7. Tulburări de somn
Trei sferturi dintre studenţii de la Standford University, chestionaţi în anul 2010, au fost depistaţi cu tulburări de somn. Motivul: dormeau cu telefonul mobil în pat. Se pare că LED-ul telefoanelor mobile întrerupe producţia de melatonină în organism, iar lipsa acestei substanţe împiedica formarea senzaţiei de somn.
(sfatulparintilor.ro)