LIFESTYLE 15 noiembrie 2013

Ce este interzis şi ce este permis în Postul Crăciunului

de Covasna Media | 1569 vizualizări

În 15 noiembrie începe Postul Crăciunului. Se spune că postul de 40 de zile, câte numărăm până la Naşterea Domnului, este unul al bucuriei şi al cercetării de sine. Se ştie că în tot acest timp nu trebuie să mâncăm carne, ouă sau alte produse de origine animală. Acest post este unul al curăţirii trupeşti şi spirituale. Parcă pentru a le fi mai uşor celor care vor ţine post timp de 40 de zile, vor fi şi câteva zile, marcate în calendar, când se dă dezlegare la peşte.

Interzis la carne 

Postul Crăciunului nu trebuie privit ca o perioadă a interdicţiilor, pentru că în felul acesta ne va fi foarte greu să ne abţinem de la hrana de origine animală. Trebuie să ne gândim că este un prilej bun pentru a mânca sănătos, când putem să îi dăm organismului necesarul de glucide, lipide, proteine şi aminoacizi, pentru a deveni cât mai echilibrat. Unde mai pui că soia, cartofii sau orezul sunt mai ieftine decât carnea?

Greul este în bucătărie 

Teoria, ca teoria, dar ce mâncăm? Aceasta va fi întrebarea care se va găsi pe buzele tuturor celor care vor decide să ţină post. În primul rând, putem înlocui carnea cu soia, fie că o folosim pentru chifteluţe, fie pentru sărmăluţe vegetale sau pentru şniţele. O pungă de soia costă mai puţin de 2 lei în magazine. Tot pe soia punem bază şi dacă vrem lactate. Extrasul din boabe de soia este un bun înlocuitor al laptelui şi costă circa 6 lei litrul, iar brânza tofu (aproximativ 6 lei - 300 de grame) o putem găsi  în supermarketuri, dar şi în magazinele care comercializează produse naturale.

Anumite fructe de mare se pot mânca în timpul postului: midiile, gamberii şi calamarii. Mai putem mânca Fetucini con Verdura adică fetucini – pastele acelea late - cu legume proaspete trase la tigaie în sos de vin şi aşa mai departe, putem mânca Fetucini Davero care au o combinaţie de legume proaspete şi scoici, carne de scoici, iar pentru preparatele româneşti putem mânca tocăniţă de ciuperci cu mămăliguţă, ciulama de ciuperci cu mămăliguţă, ciorbă de fasole, fără carne, bineînţeles.

ciorba-fasole-post

Specialiştii avertizează asupra pericolelor înfometării. Un exces de zel în sensul de înfometare sau, ştiu eu, post negru până la o anumită oră repetat mai multe zile, categoric poate duce la hipoglicemie. Chiar dacă este post se poate mânca cu stricteţe doar legume şi fructe dar trebuie consumate din două în două ore pentru că altfel se poate ajunge până la lipotimie, leşin şi aşa mai departe.

Nu trebuie să uităm că avem la dispoziţie o multitudine de legume de toamnă, cu care putem prepara tot felul de tocăniţe sau salate. Lor le putem da consistenţă cu câteva bucăţele de tofu. Ciuperci gătite în toate felurile (bineînţeles fără carne) - cam 12 lei kilogramul, sarmale cu soia, cartofi - 1,5 lei kilogramul, fasole (7 lei) sau varză (circa 1 leu kilogramul) sunt numai câteva dintre legumele care ne vor ajuta să trecem postul Crăciunului fără să ne înfometăm. Nu trebuie să uităm fructele, care ne asigură necesarul de energie. Nici apa sau ceaiurile nu trebuie să lipsească, pentru că ele ne ajută să ţinem post într-un mod sănătos.

Chiar dacă mâncarea de post poate părea mai scumpă decât cea preparată cu carne, vom putea vedea cum în scurt timp ne vom simţi mult mai bine. Iar dacă ne ajută imaginaţia sau... internetul, putem găti preparate delicioase la preţuri foarte mici.

Atenţie la produsele procesate! 

Pentru că se întâmplă de multe ori ca în perioada postului unii oameni să se îngraşe, e bine să ştim că nu orice produs care nu are carne este neapărat bun pentru un regim echilibrat. Nutriţioniştii spun că trebuie să evităm alimentele procesate, cele care conţin carbohidraţi rafinaţi, cum este zahărul sau făina albă. De asemenea, trebuie evitate grăsimile, consumul de băuturi cu cofeină, acesta fiind un diuretic şi un stimulent care favorizează eliminarea rapidă a apei prin urină, ceea ce duce la deshidratare.

Nu este recomandat consumul de alimente prăjite în baie de ulei, cum sunt cartofii prăjiţi, alimentele bogate în zahăr, cum ar fi plăcintele, şi nici alimentele bogate în grăsimi vegetale, cum e margarina. Putem înlocui cartofii prăjiţi cu cartofii fierţi sau copţi, plăcintele cu fructe proaspete şi pâinea cu margarină, cu o salată uşoară, dietetică.

Fără ulei, fără vin 

Când preparăm mâncarea trebuie să mai ţinem cont şi de alte lucruri, dacă vrem să ţinem postul „ca la carte”. Astfel, tradiţia creştină spune că în zilele de luni, miercuri şi vineri se mănâncă bucate fără ulei şi nu se bea vin, decât dacă se prăznuieşte vreun sfânt mare, trecut în calendar cu cruce neagră. Uleiul şi vinul sunt permise marţea şi joia. Joi, 21 noiembrie (Intrarea în biserică a Maicii Domnului), duminică, 24 noiembrie, sâmbătă, 30 noiembrie (Sf. Apostol Andrei, Sf. Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei),  dar şi duminică, 1 decembrie, în 3 decembrie (Sf. Cuvios Gheorghe de la Cernica), vineri, 6 decembrie (Sf. Ierarh Nicolae), joi, 12 decembrie (Sf. Spiridon al Trimitundei), duminică, 15 decembrie (Sf. Mucenic Elefterie, Sfintele Muceniţe Anita şi Suzana) vom putea mânca preparate din peşte.

Postul Crăciunului, dezlegări 

La început, nu toţi creştinii posteau în acelaşi mod şi acelaşi număr de zile. De exemplu, unii posteau numai şapte zile, alţii şase săptămâni; unii ţineau un post mai aspru, alţii unul mai uşor. Însă, Sinodul local din Constantinopol, ţinut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Chrysoverghi), a uniformizat durata Postului Naşterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toţi credincioşii să postească timp de 40 de zile, începând cu data de 15 noiembrie.

Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Este dezlegare la peşte şi preparate din peşte, precum şi la vin, untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică, cuprinse în perioada 21 noiembrie -16 decembrie, inclusiv. Zilele cu dezlegare sunt marcate, de regulă, în Calendarul creştin ortodox fie prin menţiunea dezlegare la peşte, fie prin simbolul unui peşte.

În ultima zi a Postului Crăciunului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, credincioşii îl aşteaptă pe preot ca să le aducă vestea Naşterii Mântuitorului, în felu

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.