LIFESTYLE 20 noiembrie 2013

Ce apă minerală este mai bună pentru organism

de Covasna Media | 436 vizualizări

Apa este esenţială organismului. Dacă fără mâncare un om poate supravieţui chiar şi până la 40 de zile, fără apă organismul cedează după numai trei zile, afirmă medicii.

Specialiştii spun că apa ajută la bună funcţionare a organismului, la scăderea în greutate şi la menţinerea unei mase corporale adecvate. Medicii mai precizează că înlocuirea apei cu alte lichide duce la apariţia bolilor precum diabet, hepatită, afecţiuni gastrice sau cardiovasculare.

Pe piaţa din România există o varietate de ape minerale, care diferă în funcţie de conţinutul de ioni şi minerale. În plus, acestea au şi gusturi diferite. În aceste condiţii unele tipuri de apă pot fi consumate zilnic, fară limitare, în timp ce altele trebuie dozate, pentru că sunt recomandate în tratarea unor boli.

Astfel, persoanele care suferă de litiază renală sau hiperaciditate la nivelul stomacului trebuie să renunţe la consumul de apă carbogazoasă, atenţionează me­dicii. Apa îmbogăţită cu bioxid de carbon creează aciditate. De aceea, este de preferat să se consume apa plată, care este echivalentă cu cea minerală, din punct de vedere al sărurilor.

Apa medicinală, de tipul celei de la izvoarele din staţiunile balneoclimaterice, este foarte bună pentru persoanele care suferă de afecţiuni reumatice şi afecţiuni gastrice, fiind utilizată atât pentru uz intern, cât şi pentru uz extern, dar numai la indicaţia unui medic specialist. Apa plată este cea mai indicată însă, pentru că are un nivel scăzut de substanţe carbogazoase, care se găsesc în compoziţia ei naturală, fără nici un pic de adaos, aşa cum se întâmplă în cazul apei îmbogăţite.

Lipsa hidratării, atenţionează specialiştii, poate chiar să agraveze unele boli. Deshidratarea conduce la creşterea glicemiei, accentuând în acest fel starea persoanelor cu diabet zaharat, dar agravează şi alte afecţiuni, cum sunt bolile de inimă sau cele de rinichi.

(Mediafax)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.