LIFESTYLE 6 ianuarie 2015

Berea poate îmbunătăţi calitatea somnului

de Covasna Media | 489 vizualizări

În urma mai multor analize, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Extremadura din Spania au descoperit că berea poate îmbunătăţi calitatea somnului.

Hameiul, un ingredient esenţial al berii, este cel care aduce beneficiile datorită substanţelor sale amare ce au efect sedativ.

La cercetare au participat 17 femei, asistente medicale, care lucrau în ture. Pe tot parcusul stu­diu­lui, specialiştii spanioli au analizat calitatea somnului participantelor cu ajutorul unui aparat, asta după ce femeile au consumat bere după cină.

Concluziile au fost obţinute prin comparaţie cu un grup de control ce nu consuma bere fără alcool în timpul cinei. Rezultatele obţinute au arătat că primul grup de participante, cel care a consumat bere seara, s-au odihnit mai multe decât cele din cel de-al doilea grup, scrie clicksanatate.ro.

,,Pe lângă calităţile deja dovedite ale acestei băuturi iubite şi consumate în întreaga lume, cercetătorii spanioli demonstrează că berea poate îmbunătăţi calitatea somnului, dacă este însă consumată în cantităţi moderate. Avem de-a face cu o veste destul de bună, în condiţiile în care insomnia este una dintre bolile cel mai des întâlnite ale acestui secol”, a afirmat Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Consumul moderat de bere trebuie completat de un stil de viaţa sănătos şi o alimentaţie cores­punzătoare. Este considerat un consum moderat de bere o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbaţi şi 330 ml/zi pentru femei cu maxim 5% alcool.

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.