LIFESTYLE 18 noiembrie 2013

10 sfaturi să-ţi întăreşti sistemul imunitar în sezonul rece

de Covasna Media | 571 vizualizări

Iarna bate la uşă şi, mai mult ca oricând, în această perioadă ai nevoie de un sistem imunitar puter­nic şi stabil, astfel încât să eviţi gripele, răcelile şi alte infecţii.

Iată 10 sfaturi care te pot ajuta să-ţi întăreşti sistemul imunitar.

1. Mănâncă echilibrat 

Dieta ta are nevoie de multe vitamine şi nutrienţi. Consumă alimente bogate în vitaminele A, C, D, E, seleniu, zinc, omega-3: legume, fructe, cereale integrale, nuci, seminţe, carne proaspătă. Evită ali­mentele procesate, alimentele prăjite, sucurile din comerţ, produsele de patiserie sau produsele cu adaos de îndulcitori şi zaharuri rafinate.

2. Suplimentează vitamina C 

Fructele şi legumele proaspete sunt cele mai bune surse de vitamina C pentru a-ţi întări sistemul imunitar. Cele mai bogate în vitamina C sunt fructele de pădure, citricele, kiwi, ardeiul gras, legumele cu frunze verzi.

3. Foloseşte ierburi şi condimente 

Atunci când găteşti, foloseşte multă ceapă, usturoi, piper negru, piper cayenne, curry, turmeric. Toate conţin substanţe care întăresc sistemul imunitar.

4. Bea multă apă

Apa ajută la producerea limfei, care poartă globulele albe, precum şi alte celule ale sistemului imunitar. Hidratarea este cel mai bun aliat al sistemului imunitar. Pentru o extra stimulare, pune lămâie în apă.

5. Dormi 7-8 ore pe noapte

Oboseala cronică creşte simţitor riscul de îmbolnăvire. Corpul are nevoie pentru a se reface de aproximativ 7-8 ore de somn pe noapte. Dacă nu ai cum, încearcă măcar să recuperezi cu un pui de somn la prânz.

6. Probiotice

Aproximativ 80% din sistemul imunitar este inclus în sistemul digestiv. Dacă ai intestinele sănătoase, eşti şi tu sănătos. De aceea probioticele sunt un aliat perfect în lupta împotriva bolilor. Găseşti probiotice în varza murată, iaurt, kefir, precum şi în suplimente alimentare. Dacă iei astfel de suplimente, cere sfatul medicului înainte.

7. Evită antibioticele

Specialiştii recomandă să eviţi pe cât de mult poţi antibioticele. Ele atacă sistemul digestiv şi suprima funcţiile sistemului imunitar. Atunci când eşti bolnav, încearcă înainte o alternativă naturală a antibioticelor şi abia dacă nu îşi fac efectul să treci la medicamente. De asemenea, atunci când nu ai cum să eviţi antibioticele, ia în paralel probiotice.

8. Fă mişcare! 

Exerciţiile fizice nu doar că te menţin în formă, însă îţi îmbunătăţesc funcţiile sistemului imunitar. În plus, ajută la calitatea somnului ceea ce contribuie, din nou, la buna funcţionare a sistemului imunitar.

9. Stai la soare 

Vitamina D contribuie şi ea la întărirea sistemului imunitar. O plimbare afară, chiar dacă este frig, de cel puţin 30 de minute, zilnic, te ajută să ridici nivelul de vitamina D din organism. De asemenea, mai poţi lua vitamina D din peşte.

10. Relaxează-te, râzi, bucură-te de viaţă 

Stresul cronic, depresiile slă­besc sistemul imunitar şi te fac vulnerabil în faţa bolii. Bucură-te de viaţă şi distrează-te dacă vrei să fii sănătos.

(sfatulparintilor.ro)

Distribuie articolul:  
|

LIFESTYLE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.