Extenuarea produsă de datele private din mediul digital: o persoană din trei nu știe cum își poate proteja datele private online

de Covasna Media | 730 vizualizări

Pentru a vă asigura confidențialitatea datelor în mediul digital, un producător de soluții de securitate recomandă câțiva pași simpli

Odată cu creșterea cantității de date cu caracter personal pe Internet, o parte dintre utilizatori se consolează cu ideea că orice încercare de a menține confidențialitatea datelor online va fi sortită eșecului.

Un utilizator din trei (32,3%) nu știe cum își poate proteja viața personală în mediul online, conform unui studiu recent de la Kaspersky Lab. Această lipsă de control față de problemele de confidențialitate digitală, denumită extenuare produsă de datele private online, conduce deseori la publicarea unui exces de informații pe rețelele de socializare și la ignorarea riscurilor inerente de securitate. Cu toate acestea, acum nu este cel mai bun moment pentru a lăsa garda jos – o atitudine superficială față de viața privată ar putea să vă facă o pradă ușoară pentru infractorii cibernetici.

Într-o perioadă în care nouă din zece persoane (89,3%) intră online de mai multe ori pe zi, Internetul a devenit esențial pentru viața modernă. Acest lucru a făcut ca păstrarea sub control a tuturor informațiilor private să devină o provocare extraordinară pentru utilizatori. Conform unui sondaj recent Kaspersky Lab, aproape 17% dintre respondenți au văzut informații private despre ei înșiși sau despre membrii familiei, care nu ar fi trebuit să ajungă în domeniul public. Această cifră se ridică la aproape un sfert (22,3%) în rândul persoanelor care au copii cu vârste de până în 18 ani.

Eforturile inutile de a deveni mai puțin vizibili pe Internet conduc la o stare denumită „extenuare cauzată de datele private”. Această extenuare este legată de existența unei presiuni constante, cu senzația permanentă că există terți care profită de informațiile tale personale, orice rezistență fiind inutilă. De fapt, unii oameni cred că nu au suficientă putere pentru a se opune încălcării confidențialității datelor. O treime (32,3%) dintre respondenți nu știu cum își pot proteja complet viața privată online, iar 13% și-au pierdut interesul pentru modul în care își pot îmbunătăți protecția datelor personale.

O asemenea atitudine față de problemele de confidențialitate a afectat, de asemenea, comportamentul online al oamenilor. O cincime (19%) dintre participanții la studiu nu fac eforturi suplimentare – cum ar fi ștergerea periodică a istoricului de navigare sau utilizarea de accesorii speciale pentru a bloca funcțiile de urmărire online – pentru a-și asigura confidențialitatea în timp ce navighează pe Internet de pe dispozitivele lor.

„Creșterea numărului de breșe de securitate, împreună cu dificultatea gestionării datelor personale online, le dau utilizatorilor senzația că au pierdut controlul și îi pun în situația obositoare de a trebui să se gândească la viața lor privată digitală”, explică Marina Titova, Head of Consumer Product Marketing at Kaspersky Lab. „Chiar dacă nu există nicio soluție magică, sunt o mulțime de modalități pentru a reduce riscul – de la măsuri elementare, până la utilizarea unor instrumente și tehnologii avansate care să îi ajute să-și rezolve problema confidențialității datelor în mediul digital. „

Această apatie îndelungată poate duce la probleme serioase. Astăzi, există numeroși infractori cibernetici gata să profite de viața privată a celorlalți și să obțină avantaje prin manipularea informațiilor personale ale utilizatorilor.

Pentru a vă asigura confidențialitatea datelor în mediul digital, Kaspersky Lab recomandă următorii pași simpli:

  • Începeți să vă gestionați amprenta digitală: păstrați o listă cu conturile deținute și verificați periodic dacă datele persoanele au devenit accesibile publicului. Creați-vă și un e-mail secundar.

  • Utilizați instrumente digitale speciale care permit navigarea pe Internet în siguranță, cum ar fi Private Browsing sau detectarea oricărei camere web sau a accesului unor aplicații necunoscute.
  • Instalați soluții de securitate eficiente, care includ un set de funcții pentru a minimiza riscurile de încălcare a confidențialității datelor.
Distribuie articolul:  
|

Știință & Tehnologie

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.