CULTURA 26 septembrie 2013

TAM mizează pe sprijinul prietenilor şi al oamenilor de afaceri

de Monica Vrânceanu | 731 vizualizări

Teatrul Andrei Mureşanu va deschide stagiunea pe 31 octombrie, iar între timp se repetă, se fac pregătiri şi strategii

Teatrul Andrei Mureşanu (TAM) din Sfântu Gheorghe va deschide stagiunea 2013-2014 la finele lunii octombrie, prin Zilele TAM la Sfântu Gheorghe, un eveniment menit să marcheze o regândire a instituţiei culturale din punct de vedere al imaginii şi al abordării activităţii sale. Deschiderea destul de târzie a stagiunii este motivată prin însuşi faptul că TAM a trecut printr-o nouă schimbare de management în această vară, ceea ce a făcut imposibilă realizarea unui plan punctual al programului.

Directorul TAM, Dan Ţopa, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că dincolo de deshiderea stagiunii pe 31 octombrie, actorii TAM lucrează în prezent la mai multe producţii, pregătindu-se totodată şi pentru altele – printre care un spectacol cu păpuşi pentru copii şi o producţie ce va purta semnătura regizorului Radu Afrim.

„În prezent lucrăm la „Paparazzi”, o piesă aparţinând lui Matei Vişniec, iar deschiderea stagiunii o vom face inclusiv cu aceasta, plus alte piese, în cadrul unui maraton teatral ce va dura de pe 31 octombrie până pe 3 noiembrie. Până atunci, TAM va participa la Festivalul Zile și Nopți de Teatru la Brăila, cu piesa lui Radu Afrim, „Mai întâi te naşti”, plus că se va începe lucrul la o nouă piesă marca Radu Afrim, în acest moment regizorul fiind la faza alegerii textului”, a declarat directorul TAM, Dan Ţopa.

Se lucrează la atragerea de sponsori

Potrivit acestuia, pentru deschiderea stagiunii se lucrează intens şi la atragerea de sponsori sau de oameni care pur şi simplu iubesc TAM şi doresc să ajute, deoarece, după cum se ştie, instituţia nu dispune decât de banii de salarii şi de nimic pentru producţii. Conducerea TAM doreşte ca evenimentul Zilele TAM la Sfântu Gheorghe să implice inclusiv viitorul sediu al teatrului, care deşi nici nu a intrat măcar în reabilitare, va putea fi adaptat unor mici evenimente, astfel încât să intre în conştiinţa publicului. În plus, Ţopa a anunţat că îşi doreşte atragerea către Sfântu Gheorghe a tinerilor regizori: şi asta nu doar pentru că TAM are doar doi regizori angajaţi – pe Radu Afrim şi Cristi Ban, ci şi pentru că este nevoie de alte viziuni, precum şi de o şansă pentru acei tineri care sunt dornici de muncă şi să lucreze cu echipe bune, renumite pentru rezultatele lor, aşa cum este trupa TAM.

TAM are mulţi prieteni şi suntem convinşi că vom reuşi alături de ei. Spectacolele se construiesc cu actori, cu talent... şi cu banii prietenilor. Tocmai am primit 100 de scaune, donaţie de la Teatrul Naţional din Bucureşti – acestea vor merge în viitorul sediu. Dar îi aşteptăm alături de noi pe oamenii de afaceri, cărora le vom da la schimb bucuria teatrului şi promovarea imaginii, a obiectivelor economice pe care le au”, a mai spus Dan Ţopa.

Festivalul Atelier, programat pentru iunie 2014

Acesta a anunţat, totodată, că din noua echipă TAM va face parte şi dramaturgul Radu Macrinici, în calitate de director artistic. Iar Macrinici, prezent şi el la conferinţa de ieri, a anunţat că nu s-a întors la Sfântu Gheorghe cu mâna goală – după cum nici când a plecat nu a plecat fără nimic, ci a readus Festivalul de Teatru Atelier.

Prima ediţie a Atelier a avut loc în 1992 la Sfântu Gheorghe, iar acum Festivalul revine acasă. Vom avea în iunie 2014 o nouă ediţie, la Sfântu Gheorghe, iar asta mă bucură nespus”, a declarat Radu Macrinici.

Directorul artistic al TAM a anunţat că până anul viitor însă, între 22 şi 24 noiembrie, TAM va organiza Colocviul Tinerilor Teatrologi – un eveniment dedicat tinerilor absolvenţi de teatrologie, cu care se va analiza starea criticii tinere, precum şi direcţia în care o va lua aceasta.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.