CULTURA 7 ianuarie 2020

O cale spre a fi mai fericiți în 2020

de Iulia Drăghici - Taraș | 1383 vizualizări

Recenzie – Adio, lucruri! Noul minimalism japonez, de Fumio Sasaki 

„A avea mai puțin te face mai fericit”. Asta vine să ne spună, din capul locului, japonezul Fumio Sasaki, cel mai renumit minimalist din lume, cel care are așa de puține posesiuni materiale de care își leagă existența, că are nevoie de mai puțin de 30 de minute ca să se mute definitiv dintr-un apartament în altul. Dar renunțarea la lucrurile adunate într-o viață nu e așa de ușoară pe cât pare. Există totuși unele tehnici, dar și argumente, care să ne ajute. 

Am cumpărat acest volum în toamnă, în primul rând pentru că mă atrage orice lectură care are legătură cu stilul de viață al japonezilor, dar abia în vacanța de iarnă am reușit să „îl dau gata”. Trebuie să recunosc faptul că a rămas destul de mult pe noptieră, dar nu pentru că nu m-a convins că e mai plăcut să trăiești într-o casă mai aerisită, cu lucruri mai puține, unde e mai ușor să faci curățenie sau că fericirea nu ar trebui să depindă de lucruri, ci pentru că e o carte pe care o răsfoiești, înainte și înapoi, ca pe un manual de utilizare, pe care e bine să îl ai la îndemână, în caz de orice.   

Adio, lucruri!” este un volum ticsit de exemple, de sfaturi, de idei, citate, soluții pentru o viață mai simplă și fericită, care, culmea!, are și rezultate concrete. Printre personajele amintite sau date ca exemplu în carte se regăsesc de la Albert Einstein, până la Leo Messi sau Steve Jobs și alții, chiar și minimaliști contemporani celebri. 

O idee pe care am găsit-o în carte și care mi-a plăcut foarte mult, mai ales în perioada aceasta de sărbători, a fost cea despre cadourile inutile sau dublurile pe care le primești în dar și care îți ocupă spațiul și îți naște frustrări inutile. În ciuda credințelor sub care am fost crescută, că e rușinos să dai mai departe sau să arunci un lucru primit cadou, Fumio Sasaki spune că este în regulă să faci asta. 

Dacă ai acasă un cadou și te simți vinovat că nu îl folosești, e bine să fii sincer și să te desparți de el. Dacă persoana care ți l-a dăruit se supără că ai aruncat cadoul său de odinioară, înseamnă că acea persoană nu e interesată de relația voastră din prezent. În acest caz, ar fi bine să te ții la distanță de ea. Eu unul știu sigur că n-aș vrea să devin omul care se folosește de bunuri materiale pentru a-și exprima dragostea sau prietenia”, scrie autorul, printre altele, la sfatul 35 din cele 55 prezentate în carte, prin care ne ajută să ne luăm mai ușor adio de la lucruri. 

Mi-a plăcut și ideea că minimalismul poate să fie diferit de la o persoană la alta și că nu se vorbește despre un stil bătut în cuie, ci despre un concept care poate fi adaptat în funcție de fiecare. 

Pe de altă parte, la capitolul rețineri aș vrea să notez reclama făcută produselor Apple. Mi-a dat impresia uneori că e o înțelegere între autor și brand, pentru promovarea produselor, fapt care m-a făcut să mă simt cumva „trădată”. Dar e doar o primă impresie personală. 

Trebuie să recunosc și că această carte nu m-a făcut să îmi schimb stilul de viață în mod deosebit sau să îmi arunc lucrurile adunate până acum. Totuși, mi-a oferit o nouă perspectivă, care mă ajută mai mult să mă orientez atunci când simt nevoia să îmi cumpăr lucruri noi: la ce obiect renunț ca să îl aduc pe cel nou în viața mea? E întrebarea care pentru mine funcționează. 

Acest volum l-am cumpărat de la LibriM din Sfântu Gheorghe, la prețul de 38 de lei. Am văzut că se găsește de cumpărat și pe Libris.ro, dar și pe elefant.ro, precum și pe alte site-uri. 

Cartea în discuție este prima scrisă de Fumio Sasaki, în vârstă de 41 de ani, co-editor-șef la Wani Books, din Tokio. 

„Adio, lucruri! – Noul minimalism japonez” s-a vândut, începând din 2015, de când a văzut lumina tiparului, în peste 200.000 de exemplare în Japonia și fost tradusă în numeroase limbi, printre care și româna. Cartea a apărut la editura Humanitas în 2019. 

Așadar, dacă ați pornit în căutarea unor soluții pentru a fi mai fericiți în acest nou an, nu ezitați să aruncați o privire peste această carte. Mie mi s-a părut că merită lectura, chiar și pentru inspirația de a afla cum mai trăiesc și alții, în alt colț de lume și care sunt valorile pe care ei pun preț. 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.