CULTURA 30 iunie 2016

Monumentul Ostaşului Român din Sfântu Gheorghe ar putea fi reabilitat

de Iulia Drăghici - Taraș | 1032 vizualizări

Consilierul local Rodica Pârvan (PSD), a cerut joi, 30 iunie, în şedinţa ordinară a Consiliului Local din Sfântu Gheorghe sprijinul autorităţilor pentru reabilitarea Monumentului Ostaşului Român, situat în apropierea Gării.

„Monumentul Ostaşului Român de la Gară arată deplorabil. Am făcut de mai multe ori această sesizare. Au căzut plăcile de pe faţadă, iar scările au început să se deterioreze şi ele. Un monument nu are voie să arate aşa. Avem rugămintea să ne sprijiniţi să acordăm şi acestui monument aspectul pe care îl merită. Vine iarna şi cred că până la primăvară nu va mai fi în stare să stea în picioare şi să ne onoreze aşa cum se cuvine”, s-a adresat Rodica Pârvan consilierilor prezenţi la şedinţă.

Primarul Antal Árpád a spus că dacă Monumentul se găseşte în administrarea municipiului, atunci va dispune reabilitarea acestuia. „Voi verifica exact situaţia juridică a acestui Monument. Eu ştiu că Unitatea Militară de la Gară a solicitat de multe ori ajutorul Primăriei şi de fiecare dată am acordat acest suport pentru a face lucrările de întreţinere. Dacă este în proprietatea şi administrarea municipiului, atunci, bineînţeles, vom sprijini acest proiect”, a spus Antal Árpád.

Monumentul Ostaşului Român a fost dezvelit în urmă cu 40 de ani şi a fost ridicat în memoria luptelor de eliberare a oraşului, Sfântu Gheorghe fiind primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie fascisto-hortystă în 8 septembrie 1944.

https://youtu.be/nibXQMwAQiA

 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.