Să o asculţi pe Alina Manole, singura cântăreaţă de folk jazz din România, îţi dă, înainte de toate, un sentiment de intim cu tot ce glasul ei dă viaţă. Este acolo, în faţa ta, şi simţi frumos şi puţin egoist că toată desfăşurarea ei muzicală este pentru tine. Alina Manole îţi cântă iubirea, irealul, dezamăgirea, joaca, aşteptarea, îţi reaminteşte pierderea, visele de altădată, dragul de natură dar şi complicitatea

Să o asculţi pe Alina Manole, singura cântăreaţă de folk jazz din România, îţi dă, înainte de toate, un sentiment de intim cu tot ce glasul ei dă viaţă. Este acolo, în faţa ta, şi simţi frumos şi puţin egoist că toată desfăşurarea ei muzicală este pentru tine.

Alina Manole îţi cântă iubirea, irealul, dezamăgirea, joaca, aşteptarea, îţi reaminteşte pierderea, visele de altădată, dragul de natură dar şi complicitatea pe care o ai cu prietenul tău, cu prietenul tău invizibil. Piesa care dă numele primului ei album, lansat în 2009, este de referinţă pentru tot ce înseamnă Alina Manole. Este vorba despre o lună a îndrăgostiţilor, dar nu orice fel de lună, ci o lună pătrată.

- Urmează o premieră a Alinei Manole în presa din Covasna... Care este primul lucru pe care ai dori sa-l afle cititorii despre tine?

- Că sunt un om bun.

- Albumul tău de debut, lansat în 2009, se numeşte „Luna pătrată“ şi cuprinde piese folk - jazz cu nuanţe de blues. De ce ai ales să cânţi luna şi de ce pătrată?

- ...păi nu e Luna cea mai zănatecă planetă din toate, care ne răscoleşte simţurile ori de câte ori se face cât o roată de car?

Eu nu cânt Luna ci tot ceea ce se întâmplă pe planeta asta aparte. Luna Pătrată e universul în care se întâmplă acele lucruri reale despre care de obicei nu se vorbeşte cu voce tare. E

locul în care se vorbeşte despre iubirea din viaţa de zi cu zi, cu probleme, cu rutină, e locul în care recunoaştem că uneori vorbim singuri, că avem pitici, că uneori mai călcăm strâmb...

- Pe ce fel de suflete se mulează muzica ta?

- Fiecare om a iubit, a înşelat, a râs, s-a plictisit, a vorbit cel puţin o dată singur... eu despre asta cânt. Nu mă întreb în cine are ecou muzica mea pentru că aici e o „decizie” pe care o ia fiecare suflet în parte. Mă bucur însă că şi copii şi adulţi reacţionează frumos atunci când mă aud.

- Îţi împleteşti singură muzica şi îţi desenezi versurile. Ce anume te îndrumă în demersul tău artistic?

- De cele mai multe ori simt că ceea ce scriu sau compun vine de undeva de dincolo de mine. Responsabil cred că e Dumnezeu care mi-a dăruit cuvântul pentru a-l modela şi a-l „folosi” alături de sunete.

- În anul lansării primului tău album, ai primit premiul fundaţiei Nicu Alifantis. Ce a însemnat pentru tine?

- Premiul e în continuare cel mai frumos lucru ce mi s-a întâmplat după lansarea de album, pentru că orice artist are undeva acolo nevoia să ştie că drumul pe care merge e cel corect. Cine îi poate arăta mai bine asta decât un om care îi este de referinţă? Experienţa premiului nu înseamnă că sunt un artist bun, ci că am o cale ce înseamnă muncă. Pe care merită să o fac.

- Deşi eşti de profesie sociolog, aşa-zisul folk social nu se regăseşte în mesajele tale muzicale, dar se poate citi adeseori în scrierile tale de pe blogul personal (www.blog.alinamanole.ro). Există un punct în care meseria ta interferează cu muzica pe care o faci?

- Sunt tot eu în ambele ipostaze şi asta mi se pare cel mai important punct de tangenţă. Pe de altă parte, a fi sociolog înseamnă mult contact cu oamenii şi multe experienţe de viaţă despre care ţi se povesteşte într-un fel sau altul... iar artistul se „hrăneşte” şi din asta.

- Nu eşti cântăreaţa clasică de folk cu care este obişnuit românul, doar tu şi o chitară. Nu cânţi aproape niciodată singură pe scenă. De ce?

- Proiectul acesta muzical a crescut şi a luat-o într-o direcţie aparte. De asta spun că nu cant folk, ci folk-jazz. Am cântat mulţi ani singură pe scenă, dar Luna Pătrată înseamnă şi muzicieni frumoşi pe care i-am întâlnit şi cu care rezonez atât de bine încât a fi împreună pe scenă e o bucurie. Îi voi numi aici cu drag mare: e vorba de Adrian Cristescu, Tudor Olaru, Dan Nicolau, Dragoş Şerbănescu. Alături de ei, în diverse formule, oferim celor care vin să ne asculte nu doar ce sufletul meu a ales să scrie, ci ceea ce sufletele noastre aleg sa cânte împreună.

- Un concert Alina Manole înseamnă, printre altele, casă închisă, o emoţie deosebită, coregrafie şi implicare din partea publicului, înseamnă joacă şi o muzică ce nu te lasă neschimbat. Cum explici tu acest “altfel” al cântărilor tale?

- În timpul fiecărui concert simt uneori că inima mea o ia razna. Mă uit la cei din faţa mea şi mă bucur enorm să îi văd acolo şi mă simt onorată că şi-au răpit din timp pentru a petrece o seară pe Luna Pătrată. Faptul că îmi acceptă şi joaca şi emoţia e semnul că mă lasă să am ecou, mă lasă să intru în acea parte a sufletului lor pe care o închidem de obicei lumii din afară. Iar ăsta e cel mai mare cadou pe care îl primesc în timpul concertelor.

- Ce nu va avea niciodată un album semnat Alina Manole?

- Duşmani.

- Cânţi, compui, scrii versuri, bucuri suflete, aduni oameni frumoşi laolaltă, realizezi o emisiune muzicală în fiecare duminică la Radio Lynx. Artistic vorbind, ce anume nu faci şi ţi-ai dori?

- Acum că le enumeri mă gândesc dacă sunt toate ale mele... Îmi doresc să fac tot ce pot şi vremea cât pot să fie cât mai lungă. Nu am vise legate de ce-aş mai putea face pentru că deja trăiesc într-un vis pe care nu îl aveam în urmă cu câţiva ani. Aşa că iau lucrurile rând pe rând şi doar nu refuz ceea ce sufletul meu poate să îmi ceară.

- Cum ar defini Alina Manole o persoană care a plecat puţin să adune nisipul din nimic, care are un pitic, un prieten invizibil şi o mare vândută?

- Dacă stai să te gândeşti că mai are şi prieteni reali destui şi că nu îi este teamă să vorbească sau să cânte despre lucrurile reale, fără voaluri de amăgire... e un om viu.

- Dacă ieri ţi-aş fi cerut să spui două cuvinte despre Covasna care ar fi fost acelea?

- Nu vor fi doar două cuvinte şi vei vedea imediat de ce. Cu ani în urmă, studentă fiind, am ajuns în Sfântu Gheorghe. Erau studii care presupuneau completarea de chestionare în teren. Sfântu Gheorghe a fost singurul oraş în care toţi cei la a căror uşă sunam şi prezentam cercetarea au spus “da, răspundem”. Asta spune multe despre oameni.