CULTURA 11 octombrie 2019

Întrebarea de pe buzele tuturor românilor

de Daniela Luca | 1464 vizualizări

Recenzia cărții „De ce este România altfel?” de Lucian Boia 

Întregul eseu semnat de istoricul Lucian Boia încearcă să ajungă în punctul în care întrebarea pusă în titlu să aibă un răspuns. Misterul nu va fi nicidecum elucidat, însă farmecul acestei cărți vine tocmai din faptul că fiecare cititor, prin prisma viziunii sale, va putea să-l deslușească la final.

Este greu de crezut că mai există vreun cetățean al acestei țări care nu s-a întrebat măcar odată care ar fi cauzele situației contradictorii în care a ajuns România de azi. Pentru unii această temă este dureroasă, un motiv de tristețe și exasperare, iar pentru alții reprezintă chiar subiectul preferat de discuții și dezbateri. 

Unii vor spune că sunt complet pe dinafară, ascunși după o mască falsă de indiferență, însă chiar și așa, cu toții avem nevoie de explicații. Este aproape imposibil să rămâi cu un veșnic și chinuitor semn de întrebare. 

Cele mai marcante fapte istorice la care se adaugă o amprentă a viziunii personale vin să umple acele goluri formate de-a lungul timpului și să facă o legătură logică și firească între cauză și efect.

Autorul pune un accent mai pronunțat pe impactul popoarelor străine. Acesta înșiruie evenimentele din trecut, începând încă din secolul al XIV-lea, cu o sinceritate dezarmantă. 

 „Supapa pentru români a fost și a rămas umorul. Românul face «haz de necaz», o zicere populară foarte caracteristică. În fața «necazului», strategiile posibile sunt diverse. Unii caută să schimbe lucrurile. Românii îl tratează în felul lor: făcând haz. «O țară tristă, plină de umor» (G. Bacovia)”. 

Pe alocuri, părerile originale, nemaiîntâlnite, deloc banale te surprind în măsura în care ești nevoit să revii asupra unor propoziții pe care tocmai le-ai citit. Totodată, cartea vine să îți reorganizeze sertarul cu tot ce știai despre trecutul României și te face să te îndoiești de anumite lucruri pentru care până nu demult ai fi băgat mâna în foc. Aceasta încearcă să îți formeze o viziune critică asupra lucrurilor, să vezi dincolo de adevăr. 

Chiar și meritul unor personalități aproape „sfinte” care și-au pus amprenta asupra României de astăzi este pusă la îndoială. Exprimările sunt tăioase pe alocuri, însă e greu să nu fii de acord cu ele. 

După cum se poate vedea, Lucian Boia, istoricul controversat prin perspectiva pe care o are asupra trecutului României, spune lucrurilor pe nume, fără înconjur. „Mai în glumă, mai în serios, se poate spune că în România nu ajunge profesor universitar doar cine nici în ruptul capului nu vrea să ajungă”. 

Nici teatrul politic și lipsa scrupulelor de corectitudine a actorilor nu a rămas fără atenție. „Românul politic român e și om de afaceri, iar dacă nu el în chip vizibil, vreo persoană apropiată care-i servește drept paravan”. 

Din nou, farmecul acestei cărți, fără îndoială, vine tocmai din faptul că fiecare cititor își poate răspunde în felul său la întrebarea de pe copertă. Mai mult, spre final, fiecare va putea să înțeleagă cum a ajuns România să aibă un „handicap” și cum ar trebui să trăim cu el. 

Luând în considerare faptul că încă de la început „s-a pornit cu stângul”, autorul te ajută să înțelegi de ce nu poate să fie bine peste noapte și de ce în aceste condiții lucrurile nu pot fi îndreptate cu o baghetă magică.  

Mai multe despre „filozofia lui altfel”, „cultura supunerii”, „selecția valorilor”, dar și despre „mahala” și „manele”, în „De ce este România este altfel ?”, apărută în 2013, la editura Humanitas. 

Cartea care inevitabil a stârnit încă de la apariție un șir de reacții de tot soiul se găsește la LibriM Sfântu Gheorghe, la prețul de 29 de lei.

Librăria este situată pe strada Grof Mikó Imre, nr. 7. Aceasta își așteaptă iubitorii de lectură, cu varietăți alese de cărți, dar și cafea și ceai, de luni până vineri, între 9:00 și 19:00 și sâmbătă între 10:00 și 15:00. 

Rubrică realizată cu sprijinul LibriM Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.