Una dintre cele mai celebre relații artistice și de iubire din literatura europeană contemporană. Două figuri esențiale ale creației literare de limbă germană, Ingeborg Bachmann și Paul Celan, sunt reunite din nou, în mod simbolic, prin două expoziții documentare care le prezintă parcursurile literare și de viață, precum și întâlnirea lor afectivă aflată la originea unei corespondențe tulburătoare, a unor pagini literare de o forță și de o sensibilitate fără egal. Forumul Cultural Austriac și Muzeul Național al Literaturii Române București prezintă în premieră la Sfântu Gheorghe expoziția „SCRIERI ANTIRĂZBOINICE – INGEBORG BACHMANN 1926-1973”, care va fi vernisată în data de 21 aprilie 2026, ora 18.00, la Fabrica de Țigarete (Str. Kós Károly 21-25). Cu această ocazie, organizatorii propun și o altă expoziție literară cu un important succes internațional – „PAUL CELAN – printre cuvinte/unter den Wörtern”, un demers ce pune în lumină contextul scrierilor celor doi autori și al legăturii lor de suflet. Expozițiile pot fi vizitate până pe data de 9 mai.

Vernisajul va avea loc în prezența directorului adjunct al Forumului Cultural Austriac, Andrei Popov, și a prof. univ. dr. Horațiu Decuble, de la Facultatea de limbi și literaturi străine de la Universitatea din Bucuresti (intervenție online). Acest dublu eveniment este organizat în cadrul Zilelor Orașului Sfântu Gheorghe de către Forumul Cultural Austriac, Teatrul „Andrei Mureșanu” și Primăria Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Muzeului Național al Literaturii Române București, al Goethe-Institut și al Ministerului federal austriac al Afacerilor Europene și Internaționale. Expozițiile sunt realizate în contextul manifestărilor dedicate centenarului nașterii lui Ingeborg Bachmann (1926 – 1973).

„Vreau ca războiul să ia sfârșit” – această afirmație din romanul „Malina” al lui Ingeborg Bachmann ar putea reprezenta mottoul întregii sale opere. Poemele, piesele de teatru radiofonic, povestirile, romanele și studiile sale literar-teoretice reprezintă un vast corpus de scrieri împotriva războiului, sub cele mai variate genuri și forme stilistice.

Având profunde referințe și semnificații actuale, expoziția „SCRIERI ANTIRĂZBOINICE – INGEBORG BACHMANN 1926-1973” se articulează în jurul volumului „Scrieri antirăzboinice”, o culegere de texte de referință ale lui Ingeborg Bachmann. Expoziția conduce vizitatorul printre principalele repere ale operei scriitoarei, punând accentul pe semnificația politică a creației sale, dar și pe angajamentul său politic direct. Explicațiile sunt completate de imagini de arhivă unor teatre de război din Europa și din lume, împotriva cărora Ingeborg Bachmann a militat activ.  

Expoziția prezintă și texte în premieră, precum fragmentele din jurnalul de război al scriitoarei (1945), dar și fotografii inedite sau înregistrări sonore originale ale lui Ingeborg Bachmann din arhiva sa privată, care pot fi accesate prin scanarea unor coduri QR. De asemenea, poate fi vizionat și ultimul film-portret al lui Ingeborg Bachmann („Ingeborg Bachmann la Roma” de Gerda Haller, realizat în iunie 1973), un adevărat testament al poetei, în care aceasta critică acerb cursul istoriei omenirii, marcată continuu de război și violență, căruia îi opune o utopie, „Și va veni o zi...”.

Expoziția este curatoriată de Helga Pöcheim, având la bază un concept științific de Hans Höller, iar grafica este semnată de Erika Thümmel. Traducerea și adaptarea versiunii românești aparțin Monicăi-Maria Aldea. Expoziția este prezentată cu sprijinul editurii Humanitas Fiction și al traducătoarelor Ana Mureșan și Ramona Trufin.

Scriitoare și poetă austriacă, Ingeborg Bachmann este considerată una dintre cele mai importante autoare mondiale ale secolului XX. În opera sa, ea se concentrează cu predilecție asupra rolului femeilor într-o societate patriarhală, asupra consecințelor războiului și ale păcii, precum și asupra diversității suferinței umane individuale. Născută în 1926 la Klagenfurt (Austria), într-o familie de profesori, Ingeborg Bachmann își manifestă de timpuriu opoziția acerbă față de convingerile politice de extremă-dreapta ale tatălui, adversitate ce devine o constantă a operei sale. După studii de filozofie, psihologie, germanistică și drept la Innsbruck, Graz și Viena, obține titlul de doctor cu o teză despre receptarea critică a lui Heidegger. În 1948, îl întâlnește pe poetul Paul Celan, originar din România, cu care trăiește o relație de iubire și prietenie care va avea o influență hotărâtoare asupra vieții și a operei sale. Trăiește între Austria, Germania și Italia, și trece progresiv de la poezie la proză. O altă întâlnire care își va pune o amprentă puternică pe parcursul său literar este cea cu renumitul romancier și dramaturg Max Frisch (1911-1991). Ingeborg Bachmann a primit Premiul pentru Literatură al orașului Bremen (1957), Premiul Georg Büchner pentru Literatură (1964) și Marele Premiu de Stat al Austriei (1968). Își pierde viața în 1973, într-un accident tragic și anume un incendiu izbucnit în locuința sa de la Roma. Din 1977, „Premiul literar Ingeborg Bachmann” este acordat anual în memoria sa, în orașul său natal, Klagenfurt.

Tradusă în 10 limbi, expoziția „PAUL CELAN – printre cuvinte/ unter den Wörtern” este una dintre cele mai de succes expoziții literare itinerante din Europa. Inițiată de Forumul Cultural Austriac, ea este realizată în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române din București și cu Universitatea din București. Expoziția reunește documente din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române (fondul Alfred Margul-Sperber) și din arhiva personală Petre Solomon, prin amabilitatea fiului său, regizorul Alexandru Solomon, încercând să surprindă scurta existență a poetului, traducătorului și eseistului Paul Celan, parcurgând cele mai importante momente din viața sa, proiectate în contextul istoric.

Unul dintre spiritele care au marcat gândirea poetică europeană a secolului XX, Paul Celan (Paul Antschel) s-a născut la Cernăuți, în 1920, într-o familie evreiască, vorbitoare de limbă germană. Studiile universitare le începe la Tours (Franța), unde pleacă în 1938; revine în România înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. După 22 iunie 1941 este mobilizat în detașamentele de muncă obligatorie pentru bărbații evrei la Rădăzani, Fălticeni şi Tăbăreşti; părinţii săi mor, succesiv, în lagăre din Transnistria, unde fuseseră deportați în iunie 1942. În aprilie 1945 Celan se refugiază la București, unde va locui până în decembrie 1947, când părăsește definitiv România. După șase luni petrecute la Viena (unde o întâlnește pe Ingeborg Bachmann), se stabilește la Paris. Studiază la Sorbona, iar din 1959 ocupă postul de lector de limba germană la École Normale Supérieure. Scriind literatură numai în limba germană, Celan publică  o serie de volume de versuri care l-au consacrat drept unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX. De asemenea, va traduce în germană din Paul Valéry, Henri Michaux, René Char, Osip Mandelştam, printre alții, precum şi prima carte franceză a lui Emil Cioran. Paul Celan primește în 1958 Premiul Literar al Orașului Bremen, iar în 1960 i se decernează Premiul Georg Büchner. Bolnav, se sinucide în 1970 aruncându-se în Sena.