CULTURA 27 iunie 2013

Dublă lansare de carte la Vâlcele

de Monica Vrânceanu | 692 vizualizări

Preotul Ioan Tămaş Delavâlcele şi fiul său Vasile lansează sâmbătă două noi volume

Sâmbătă dimineaţă, cu începere de la ora 10,30, credincioşii şi iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Liturghia de la Biserica Ortodoxă din Vâlcele, aceasta fiind urmată apoi de o dublă lansare de carte.

Prima lansare îi aparţine părintelui Ioan Tămaş Delavâlcele, care va prezenta volumul intitulat simplu şi sugestiv „Eseuri”. Volumul cuprinde materiale publicate în „Observatorul de Covasna” în perioada 2010-2011 şi reprezintă un cumul de gânduri cu repere istorice, teologice, filosofice şi jurnalistice, frământările care fac legătura morală între Om şi Societate, între Neam şi Ţară – iar cunoscătorii ştiu că acestea două din urmă sunt termene diferite.

În volumul „Eseuri”, preotul Ioan Tămaş Delavâlcele încearcă să scoată din umbră tot ceea ce înseamnă Istorie. Cartea se adresează unui public anume, care înţelege dincolo de lucrurile facile ale vieţii şi este capabil de Emoţii, deoarece cuprinde truda autorului măcinat de viaţa plină de lipsuri financiare, însă înnobilat de Cuvânt.

Cea de-a doua lansare îi aparţine lui Vasile Tămaş Delavâlcele, un tânăr care a considerat că este necesar să se aplece asupra unor chestiuni (încă) greu de digerat pentru poporul nostru: soarta preoţilor şi a intelectualilor din temniţele comuniste şi încercările de mutilare a spritelor acestora prin silirea abaterii lor de la credinţa în Dumnezeu şi în Iisus Hristos. Volumul se intitulează „Neamul răstignit – Poemele Durerii” şi vorbeşte despre preoţi, scriitori, intelectuali care au trebuit să facă faţă ideologiilor comuniste aduse din Est şi susţinute fervent de personaje precum Ana Pauker sau Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Am vrut să evidenţiez că generaţia tânără nu e tocmai lipsită de sens şi m-am aplecat asupra acestui volum şi asupra întregii chestiuni cu nuditate – cu un suflet golit de păcate şi încununat cu un puternic simţ ortodox”, şi-a explicat tânărul Vasile Tămaş Delavâlcele curajul de a aborda un astfel de subiect.

La cele două lansări, care vor avea loc după celebrarea Sfintei Liturghii, vor lua parte autorităţi locale, intelectuali şi credincioşi.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.