În seara zilei de joi, Sala „Arta” a Teatrului „Andrei Mureșanu” a fost transformată într-o navă. Spectatorii care și-au cumpărat bilete pentru premiera „Dreptul la muncă” s-au îmbarcat pe un vas pe care un echipaj le-a prezentat un set de instrucțiuni în engleză și română. Unii dintre ei au avut calitatea de invitați la petrecerea organizată de o firmă la bordul navei respective și au primit locuri privilegiate la mesele de pe scenă, unde au putut mânca, bea și chiar discuta cu actorii din spectacol.

Regizoarea Theo Herghelegiu a avut ideea îndrăzneață de a amesteca la modul propriu actorii și spectatorii, creându-le acestora din urmă impresia că totul se întâmplă în jurul lor și că sunt martorii unei întâmplări reale. Însă nimic din ce a urmat pe scenă nu a fost prezentat în maniera realistă a teatrului clasic.

Pornind de la textul plin de ironie, umor amar și afirmații cinice al autoarei germane Sibylle Berg, Theo Herghelegiu poartă spectatorii într-o lume în care, ca în poveștile lui Lewis Carroll, animalele se interesectează aproape firesc cu oamenii. Astfel, trei șobolani - Mona Codreanu, Mirela Bucur, Camelia Paraschiv - asistă malefico-zeflemitor la felul în care cei de pe vas își „ronțăie” propria viață. Cu atitudinea asasinului care îi urmărește plin de o satisfacție bolnavă spasmele victimei sale înainte de a muri, malițioasele creaturi pândesc cu un rictus de hienă felul în care oamenii își distrug viețile fără să învețe nimic din experiențele lor sau ale altora. Ele par să cunoască atât de bine specia umană, încât nu deznodământul îl așteaptă, pentru că știu exact în ce punct vor ajunge, ci modul specific și predictibil în care indivizii se îndreaptă către colaps, mânați de aceleași sentimente, resentimente, dorințe, orgolii, speranțe deșarte și inconștiență.

Intriga se produce în clipa în care șeful companiei - interpretat memorabil de Sergiu Aliuș -, un exponent al genului impasibil, care se consideră buricul pământului și desconsideră ființele umane de care se folosește fără scrupule în scopul meschin al asigurării prorpiei bunăstări, anunță motivul petrecerii. Seara aceea specială nu este altceva decât un prilej pe care compania îl oferă cu generozitate angajaților să se bucure și să sărbătorească faptul că primesc posibilitatea de a ocupa locurile rămase libere pe piața muncii. Este modul perfid prin care corporațiile își concediază oamenii, mizând pe ceea ce în spectacol se numește „despărțire pozitivă”, rețeta sigură de a evita eventualele procese intentate de către angajați.

Și, ca fericirea să fie deplină, invitat al evenimentului este un speaker motivațional care, prin citate scolastice, le spală creierele tuturor și îi face să se simtă vinovați pentru că și-au adus patronul în situația de a fi nevoit să îi concedieze. Nu întâmplător, speaker-ul este chiar unul dintre șobolanii care cunosc perefect punctele slabe ale oamenilor pe care i-au studiat atâta vreme.

Cu talentul cu care ne-au obișnuit, Claudia Ardelean, Daniel Rizea, Ion Fiscuteanu Jr. și Fatma Mohamed aduc în fața publicului aproape toate categoriile de angajați. Secretara care satisface nevoile sexuale ale șefilor pentru o mărire de salariu și o siguranță a locului de muncă, fata neînsemnată de la Registratură de care toți își bat joc, contabilul acru care sub o mască de sobrietate își privește libidinos colegele de muncă, șoferul lipsit de orice maniere care se crede pionul principal în firmă sau angajatul resemnat care își manifestă cu fiecare prilej recunoștința față de firma care deși i-a furat viața, l-a făcut să creadă că i-o datorează, toți vorbesc despre vieți risipite, despre amputarea sinelui și lupta inutilă de adaptare la standarde de viață impuse ca secrete ale unei existențe fericite.

De altfel, Fiscuteanu Jr. a primit rolul ingrat de a scoate la suprafață cu o discreție absolută metehnele lumii în care trăim. Printr-un foarte interesant joc de pantomimă, el creează un personaj care povestește cum părinții i-au anulat personalitatea, nepermițându-i să devină violinist și obligându-l să învețe și să se alinieze la tiparele impuse de societate. Altfel spus, să aibă o profesie serioasă. Aproape ratat într-o primă fază, el își găsește în aparență salvarea în compania care se infiltrează până în cele mai intime aspecte ale existenței lui, anihilându-i întreg sufletul.

Spectacolul abundă de trimiteri subtile către zona dramelor psihologice ale corporatiștilor - și ale oamenilor în general – care cred în vise create de alții și țintesc idealuri plăsmuite de cei interesați să profite de pe urma lor. Lipsiți de timp pentru propria persoană, angajații își trăiesc viața la locul de muncă, uneori muncind cu adevărat, alteori prefăcându-se ocupați în încercarea de a părea productivi ca să nu ajungă șomeri. De la replicile care spun că omul devine sclav în clipa în care preferă siguranța riscului, la fundalul sonor pe care se aude în câteva rânduri celebrul refren al telenovelei braziliene „Sclava Isaura”, totul trimite către zbuciumul inutil al omului care se lasă prins într-un vârtej al falselor aspirații din care nu se mai poate sustrage. O luptă pentru supraviețuire, purtată după aceleași tipare care schingiuiesc.

Mirela CARA