Mulți dintre noi suntem crescuți într-un spirit justițiar care ne îndreptățește să credem că cei ce ajung la închisoare își merită soarta pentru că – nu-i așa? – știau ce fac și și-au asumat riscul de a ajunge acolo în clipa în care au decis să săvârșească o faptă sau alta.  Nimic mai adevărat! Dar cum rămâne totuși cu oamenii care sunt azvârliți acolo de destin, în urma unui accident rutier spre exemplu, sau, și mai rău, în urma unui dosar fabricat ori a unei erori judecătorești. Cu acești oameni cum rămâne?

Și, pe de altă parte, oare izolarea făptașilor în detenție nu ar trebui să aibă mai degrabă un rol educativ decât unul punitiv? Oare când ies de la „răcoare” infractorii nu ar fi de preferat să devină niște subiecți vindecați de tendința de a face rău și pregătiți pentru reintegrare socială? Să ne gândim de pildă la ce încărcătură negativă poartă în semnificația sa noțiunea de recidivist. E destul să pronunți cuvântul ca să simți disprețul cu care a fost impregnat de-a lungul timpului de către comunitățile umane pentru care pușcăriașul parcă înceta să mai fie om. 

Ne place sau nu, în clipa în care emitem judecăți, o facem fără să cunoaștem tot contextul și ne bazăm pe ceea ce ni se spune până în clipa în care arestații ajung în fața porților de la intrarea în incinta instituției care îi va găzdui pentru numărul de zile stabilit pentru fiecare în parte de câte o instanță judecătorească. Ce se întâmplă cu arestații între zidurile pușcăriilor nu doar că nu mai ajunge la noi, dar nici nu mai reprezintă o curiozitate pentru altcineva decât familiile și apropiații lor – dacă au așa ceva. Ce mizerii au de îndurat și cât de mult ajută acestea la modelarea conduitei lor în sens pozitiv sau negativ niciunul dintre noi nu poate ști. 

Încăpățânat parcă să-i arate lumii că și pușcăriașii sunt oameni cu suflete, emoții, sentimente și trăiri, ca oricare dintre noi, Marian Tudor, fost comandant al Arestului Central din București, cunoscut și ca Beciul Domnesc, a publicat cartea „Dincolo de Porțile Rușinii”, apărută anul acesta la editura Curtea Veche. Scrisă cu un talent demn de cel mai experimentat autor, cartea este o incursiune într-o lume atât de străină nouă, că, citind-o, faci eforturi să îți convingi mintea să accepte că niciuna dintre întâmplările de acolo nu este rezultatul unei plăsmuiri a imaginației. 

„Dincolo de Porțile Rușinii” are ca motto o strofă a poetului persan Omar Khayyam, un erudit al Evului Mediu, care sună astfel:

„În lume, spune-mi, cine în păcat n-a căzut, îmi spui?

Cine n-a greșit cu nimic oare cum a trăit, îmi spui?

Dacă pentru că fac rău, Tu cu răul mă pedepsești, spune-mi, 

Între tine și mine, unde-i diferența, îmi spui?”

Dar cartea nu este numai despre drama umană de dincolo de porțile rușinii, ci și despre modul de funcționare a instituțiilor, despre carențele legislative și despre hibele din sisteme. Este o carte printre rândurile căreia, dacă știi să te uiți, vezi și citești mult mai multe decât pare că transmite. Lumea de dincolo de porțile rușinii nu este doar a polițiștilor și a arestaților, este o lume care ne oglindește pe noi toți, cu alegerile noastre, cu mentalitățile noastre, cu toate bunele și relele care ne caracterizează. Tocmai de aceea susțin că „Dincolo de Porțile Rușinii” este o carte pe care ar trebui să o citească fiecare om din țara asta.

Și, dacă acest text nu e destul de convingător pentru cititorii revistei noastre, atunci îi invităm pe toți să participe la evenimentul de lansare a cărții, care va avea loc marți 4 iunie, de la 17:30, la Muzeul Național Secuiesc. Alături de autor va fi prezent și un fost coleg din arest, care este și „personaj” în carte. Va fi cu siguranță o seară plină de emoții și dezvăluiri, pe care e păcat să o rateze cineva.