Concert extraordinar Youvenis dedicat Zilei Naționale
Spectacolul va avea loc miercuri seară, de la ora 20.30, în Club Energy din Sfântu Gheorghe
Proiectul Youvenis, care a pornit din Întorsura Buzăului, va ajunge din nou la Sfântu Gheorghe, cu ocazia unui concert special dedicat Zilei Naționale a României. Astfel, după o perioadă în care pentru Trupa Youvenis provocările s-au ținut lanț, iar premiile au venit firesc peste tot pe unde membrii săi au concertat, a venit vremea ca aceștia să revină la publicul de „acasă”. Iar pentru acest public, Youvenis pregătește un recital extraordinar la Sfântu Gheorghe.
Practic, revenirea Youvenis urmează după succesul obținut la concursul Byron – Rock Your High School, după concerte în Centrul Vechi din București și chiar înaintea participării la un important festival de jazz la Brăila. Iar membrii trupei promit să ofere, din nou, un spectacol de neuitat, în care mostre ale măiestriei instrumentiștilor săi, interpretări în stil propriu a numeroase piese celebre din repertoriul românesc și internațional, precum și compoziții proprii, se vor împleti ireproșabil. Și asta numai pentru a bucura publicul, pentru a-l aduce mai aproape de muzica și arta adevărată, bucurându-i sufletul prin acest concert.
„Suntem nerăbdători să ne reîntâlnim cu publicul din Sfântu Gheorghe, oameni cu care ne-am simțit mereu extraordinar și cărora abia așteptăm să le cântăm”, spune Vlad Tohănean, toboșarul Youvenis.
Impresarul Trupei Youvenis, Daniel Șanta, ne-a declarat la rândul său că prezența formaţiei la Sfântu Gheorghe dă un plus de valoare manifestărilor dedicate Zilei Naționale, tocmai prin calitatea recunoscută a muzicii sale.
„Premiile obținute de Youvenis, faptul că e o trupă invitată la toate evenimentele și festivalurile de gen, confirmă calitatea acesteia”, a mai spus Daniel Șanta.
Youvenis va susține miercuri, 27 noiembrie, un recital de aproximativ 90 de minute. Evenimentul va începe de la ora 20.30 în Club Energy (str. Kós Károly nr. 30, vizavi de Textila Oltul), iar intrarea la spectacol este gratuită. Concertul va avea loc în organizarea Instituției Prefectului şi a Asociației Pentru Comunitate.