Biblioteca pe roți de la TAM, un vis devenit realitate
Sfântu Gheorghe are bibliotecă exclusiv în limba română
Proiectul Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe - „Biblioteca TAM”, lansat de Ziua Culturii Naționale, a prins cu adevărat contur. Microbuzul scos din uz a fost amenajat și primele cărți donate își găsesc acum loc pe rafturile frumos amenajate.
De nici două săptămâni, campania a adunat sute de cărți din donațiile transmise din toată țara. Majoritatea dintre acestea urmează încă să sosească însă la TAM de la punctele de colectare. Până atunci, începând de vineri, Tom și Jerry, Bunicuța Hoțomană, Lorelei, Zei și Demoni, Fiul Risipitor, Gestapo și mulți alții și-au găsit un loc pe rafturile amenajate în interiorul microbuzului. Decorul este completat de niște covorașe primitoare, de trei fotolii comode, iar pe plafonul gri tronează niște luminițe ca stelele pe bolta nopții. Covorașul cu „Welcome” de la intrare te îmbie să iei loc și să te pierzi între titluri și în mirosul plăcut de cărți, vechi și noi, pline de învățăminte nenumărate.
„Este un loc frumos. Acum mai trebuie populat cu persoane iubitoare de carte, cu tineret care să își dorească să citească. Acum nu mai avem scuza că nu avem cărți românești. Aici sunt foarte multe cărți interesante. E o întreagă colecție de romane polițiste și de mistere, pe care o recomand mai ales tinerilor pentru a le crea pofta de a lectura și pe urmă pot să treacă la cărți mai grele”, a declarat sâmbătă, pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, managerul Teatrului Andrei Mureșanu, inițiatorul proiectului, Anna-Maria Popa.
Spațiul de cultură nu este îngrădit de reguli și protocoale, însă există totuși câteva reguli de bun-simț recomandate utilizatorilor bibliotecii cu roți.
„Dacă este vremea urâtă afară vă rugăm respectuos să închideți ușa. Nu trebuie să stea încuiată, dar închisă da, ca nu cumva să plouă în interior. În rest, le transmitem oamenilor să aibă grijă și să iubească volumele pe care le împrumută și să le și aducă înapoi. Ar fi o parte bună dacă devine un reflex să folosim biblioteca cu responsabilitate. De asemenea, să citească ceea ce scrie pe rafturi, pentru că va fi mult mai simplu să caute cărțile dorite, ele fiind deja plasate pe categorii și să se bucure de întreg spațiul, pentru că pot să stea să citească și la fața locului, nu este doar pentru luat acasă. Cred că este o experiență extrem de plăcută, să stai chiar aici”, ne-a mai spus Anna-Maria Popa.
Cel mai nou proiect al Teatrului „Andrei Mureșanu” a fost anunțat chiar de Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, și nu întâmplător. Cultura este de fapt despre a împărtăși idei și informații, așa că pe lângă spectacolele găzduite, teatrul românesc din Sfântu Gheorghe s-a folosit de această zi specială pentru a pune bazele unei biblioteci unice în județ, de limba română, de care oricine va putea beneficia în mod gratuit și fără obligații. Ba mai mult, cei care donează primesc bilete sau abonamente la teatru, a mai anunțat managerul teatrului, odată cu lansarea proiectului.
Ideea înființării bibliotecii TAM, făcută publică în online de managerul TAM, Anna – Maria Popa, vine ca răspuns la nevoia comunității românești din Sfântu Gheorghe de a avea acces mai simplu și direct la cele mai noi volume.
Microbuzul a fost în proprietatea Teatrului, însă pentru că era vechi, stricat și nu mai putea fi folosit, a fost propus spre casare. Însă „bătrâna” mașină nu și-a găsit sfârșitul într-o grămadă de fiare, ci a devenit, iată!, astfel casă pentru însetații de lectură, care se vor putea relaxa, îndeosebi când vremea o va permite, înăuntru sau în afara ei, în apropierea Teatrului și Cinematografului din Sfântu Gheorghe.
Campanii de donații de cărți dedicate acestui proiect s-au pornit în scurt timp în mai multe puncte de colectare, printre care la Brașov, Întorsura Buzăului, prin Centrul de Tineret și Sita Buzăului, cu Școala „Nicolae Russu”.
Teatrul Andrei Mureșanu nu este la prima campanie de strângere de cărți. Instituția de cultură a avut un demers similar cu scopul de a repopula biblioteca școlii din Comandău, distrusă în urma unui incendiu.
„Și atunci, într-un timp foarte scurt am reușit să adunăm peste 4.000 de volume, pe care împreună cu pompierii ISU Covasna am reușit să le și ducem la Comandău. A fost și aceea o reușită. Într-adevăr, după ce am adunat o dată 4.000 de volume, mă așteptam și de data asta să ne iasă pasența și să reușim să ajungem la un număr impresionant. Nu știu însă care va fi numărul final. Deja au sosit sute de volume doar din partea persoanelor din Sfântu Gheorghe. Încă nu ne-au ajuns donațiile din partea editurilor cu care avem parteneriat și nu ne-am ajuns donațiile din cele trei centre de colectare, adică Brașov, Întorsura și Sita Buzăului”, ne-a mai declarat Anna Maria Popa.
Aceasta a punctat încă o dată că având în vedere că microbuzul este deja plin și funcțional, celelalte cărți vor ajunge inițial într-un foișor al teatrului, de pe partea cu noua bibliotecă, urmând să fie scoase prin rotație și expuse în microbuzul care va fi deschis non-stop.