Interviu cu preotul paroh Cristian Groza Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină, având o semnificație aparte care se întinde pe tot parcursul anului, fiind totodată un moment de intensă liniște sufletească și de apropiere de Dumnezeu, de familie și de toți cei dragi. Farmecul Paștelui nu este dat doar de tradiții - întâlnirile cu oamenii care ne sunt aproape, mesele îmbelșugate și ouăle roșii, ci și de semnificațiile religioase, deoarece prin Învierea Domnului

Interviu cu preotul paroh Cristian Groza

Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină, având o semnificație aparte care se întinde pe tot parcursul anului, fiind totodată un moment de intensă liniște sufletească și de apropiere de Dumnezeu, de familie și de toți cei dragi. Farmecul Paștelui nu este dat doar de tradiții - întâlnirile cu oamenii care ne sunt aproape, mesele îmbelșugate și ouăle roșii, ci și de semnificațiile religioase, deoarece prin Învierea Domnului ni se arată că întotdeauna mai avem o șansă spre mântuire, creștinismul fiind cel care dă omului o continuitate profundă, de viață într-o lume a lui Dumnezeu după terminarea efemerei vieți de pe Pământ. Paștele este plin de semnificații care ne dau în cele din urmă speranță - lumânarea de înviere - simbolul biruinței vieții asupra morții și al luminii lui Iisus asupra întunericului păcatului, mielul - fiul lui Dumnezeu care s-a jertfit pe cruce pentru noi, oamenii, sau ouăle roșii - culoarea roșie a acestora simbolizează sângele lui Iisus, scurs pe cruce pentru mântuirea lumii, existând credința că cei care ciocnesc se vor întâlni pe lumea cealaltă.

Despre tot ceea ce înseamnă Paștele, Postul sărbătorii și modul în care noi toți ar trebui să înțelegem minunea acestor zile, ne-a vorbit preotul paroh de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu-Gheorghe, Cristian Groza.

 

- Părinte, ne puteți explica sărbătoarea Paștelui, dincolo de lucrurile general cunoscute?

- De Paște, fiecare creștin sărbătorește Învierea Domnului. Cunoaștem lucrul acesta atât din Sfânta Scriptură cât și din tradiția Bisericii. Slujba care se face la miezul nopții este urmarea faptului că mironosițele au descoperit Învierea Mântuitorului spre dimineață. De aceea, la Ierusalim lumina Sfântă se aprinde sâmbătă la prânz. Atunci când ne întâlnim duminică dimineața sau sâmbătă noapte spre duminică, știm deci că Iisus a înviat.

 

- De ce este importantă Învierea?

- Învierea deosebește creștinismul de alte religii - fără ea, nu am fi creștini. Fără Înviere, viața aceasta ar fi în zadar, întrucât totul s-ar sfârși cu moartea, iar creștinismul nu ar aduce nimic în plus față de alte religii, ci poate doar niște elemente de morală. Dar tocmai Învierea îl face diferit, faptul că noi credem în Înviere, în sensul în care după ce moare, sufletul omului nu trece în neființă ci merge la Dumnezeu, pentru judecata particulară, urmând ca la sfârșitul Lumii să aibă loc judecata universală. Trupul rămâne aici, căci din Pământ a fost luat, însă sufletul merge la Dumnezeu. Învierile au avut loc și în timpul Mântuitorului, au avut loc și în Vechiul Testament, însă Învierea aceasta nu este vremelnică - precum a celor din Vechiul și Noul Testament. Învierea pe care ne-o dă Domnul Iisus este una veșnică, se va petrece cu toți oamenii - spre fericire sau osândire veșnică. La înviere nu se ajunge decât prin ascultare, pătimire de bunăvoie și moarte chiar. Și asta facem și noi, credincioșii - vrem să ajungem la această Înviere prin ascultare și pătimire, începând în primul rând prin înfrânare.

 

- Vorbim aici, așadar, despre Postul Paștelui?

- Sigur că da. Dacă Adam și Eva nu au ascultat, cedând tentației și prin neînfrânare au pierdut ascultarea față de Dumnezeu, continuând cu nepocăința, au fost scoși afară din Rai. Asta nu pentru că Dumnezeu ne pedepsește, ci pentru că omul, ca și un copil, dacă nu conștientizează ceea ce a făcut, există riscul de a nu-ți înțelege bunătatea, continuând din rău în și mai rău. De aceea, Dumnezeu i-a scos afară din Rai tocmai pentru a nu se înrădăcina acolo răul, pentru a nu deveni ceea ce este acum Pământul - o lume cu bune și rele. De aceea Raiul este locul în care ne chinuim să intrăm, trebuind să facem drumul invers al lui Adam și Evei, care au ieșit din Rai. Ne pregătim pentru Înviere prin Post - nu în sensul că alimentele ar fi rele, ci pentru că trebuie să luptăm cu pofta. Postul nu se referă însă doar la alimente, nu este o dietă, ci un act de ascultare, de jertfă de bunăvoie, în folosul nostru - nu pentru că Dumnezeu ar avea nevoie de acest post, ci pentru că asta trebuie să o facem pentru folosul nostru.

- Ce ne învață zilele Postului?

- Prin Post, omul își dă seama cât este de rezistent, cât poate face de bunăvoie pentru curățenia sa. Spunea cineva că a mânca sau a nu mânca nu ține de libertatea noastră - pentru că nu poți trăi fără a mânca. Dar a posti ține de libertatea proprie - pentru că alegi să mănânci doar anumite alimente, nu pentru că celelalte nu ar fi bune, ci pentru că cele recomandate de Biserică în post te ajută să întreții viața dar să-ți înfrânezi poftele, astfel încât să înțelegi că mâncăm ca să trăim și nu trăim ca să mâncăm. Prin post, omul înțelege cât de înrobit era de unele alimente, de exemplu, pentru că stomacul nu știe că-i dă fasole sau carne, ci gustul dictează acest lucru. Nu e vorba de bun sau rău ca și gust, ci de poftele care trebuie înfrânate, pentru că te înrobesc și nu te mai lasă liber, așa cum dorește Dumnezeu să fii ca om. Prin înfrânare trupească trebuie să ne înfrânăm și sufletește, adică nu putem face doar una din două și nu ai voie să faci excese. Postul nu trebuie să devină o corvoadă, dar este obligatoriu iar dezlegarea o dă doar preotul, după particularitățile fiecărui caz, deoarece preotul își asumă în fața lui Dumnezeu acest lucru. Postul este ascultare, înfrânare și pocăință - pentru că o viață austeră te face să te concentrezi asupra ta însuți, să nu mai dai atenție lucrurilor exterioare - mâncare, bani, haine sau orice altceva. Iar această pocăință se concretizează în Postul Sfintelor Paști de 40 de zile, căruia i se adaugă Săptămâna Mare a Patimilor, cea în care ne aflăm.

 

- Ce nu avem voie în Săptămâna Mare față de Postul celor 40 de zile?

- Regula generală este aceeași, doar că acum se duce la maxim voința - de exemplu se mănâncă o dată pe zi, slujbele sunt mai lungi, timpul dedicat rugăciunilor este mult mai lung. Se accentuează mai mult deci voința, acum dăm tot ceea ce avem mai bun. În acest Post nu mergem singuri, ci pe calea lui Iisus, care a pătimit de bunăvoie pentru om, a suferit moartea, pentru ca apoi să ne dăruiască viața. Așa, noi avem acum posibilitatea de a învia după moarte - asta e deosebirea între creștini și restul; chiar dacă și alții au credința unor alte vieți, noi avem credința unei vieți care nu e una oarecare ci una alături de Dumnezeu, la un alt nivel, unul spiritual.

 

- Ce înseamnă perioada de după Post?

- Urmează o perioadă de bucurie. De fapt, perioadele acestea sunt unite în Biserică în Perioada Triodului. Omul, atunci când își dă seama ce Dumnezeu are, nu poate să nu fie recunoscător. Perioada pe care o începem duminică este cea a Penticostarului, care durează până la pogorârea Duhului Sfânt și apoi urmează Perioada Octoihului, care durează restul anului. Perioada aceasta de bucurie ține tot anul - fiecare duminică este o repetare a slujbei de Înviere - de aceea preoții slujesc în veșminte deschise la culoare, se cântă, Biserica este împodobită, așa se repetă de fapt slujba Învierii. De aceea nu se stă în genunchi duminica în Biserică, căci nici la Înviere nu o faci - dar unii oameni, cei bătrâni, stau în genunchi pentru că nu sunt destule scaune pentru a se odihni, însă cei sănătoși stau în picioare. Miercurea și vinerea sunt reluări ale Postului; tot anul este o împletire între pocăință și Înviere - moare păcatul din noi pentru a putea deveni liberi.

 

- Ce ar trebui să facem în zilele de Paști?

- Cred că cei care au ținut Postul așa cum se cuvine, fizic și sufletește, au libertatea bucuriei în zilele Paștelui, a bucuriei de Înviere - ca un praznic sufletesc în primul rând, pentru că Învierea este sărbătoarea dedicată sufletului. Sigur, se va bucura și trupul - toată lumea caută o masă bogată, însă dacă se rămâne doar la masă și întâlnirea cu cei dragi, s-a ratat înțelesul sărbătorii. Învierea nu e un prilej de a ne întâlni, ci ne întâlnim tocmai pentru faptul că a avut loc Învierea, fără de care zilele ar fi trecut altfel. Acum se pune accentul pe Iepuraș, pe spiritul comercial, dar dacă lui Moș Crăciun i-am dat un sens creștinesc, în cazul Iepurașului nu mai prea avem ce spune, e doar o povestire pentru copii și atât. Aș insista ca oamenii să nu uite că avem liber în aceste zile - și să ne bucurăm în primul rând de Dumnezeu și abia apoi de cele pe care ni le dă Dumnezeu.

 

- Putem să ne îngrijim spiritual doar prin noi înșine, fără Biserică?

- E foarte bine să ne rugăm acasă, dar asta nu înlocuiește Biserica. Ca și la școlari - pregătirea de acasă nu înlocuiește școala, așa și la Biserică - aici vii ca să afli de la Dumnezeu, prin preoți, ceea ce trebuie să faci - așa a rânduit Dumnezeu, căci nu te botezi și nu te cununi acasă. Dacă acasă, prin rugăciune, îl înveți tu pe Dumnezeu ce să facă cu tine, la Biserică afli ce vrea Dumnezeu de la tine. Din păcate, prin rugăciunile de acasă mai mult îi spunem lui Dumnezeu ce vrem, ce ne dorim... dar la Biserică venim să și învățăm, nu doar să cerem. Întoarcerea autentică la Dumnezeu e aceea în care omul îi rămâne alături până la sfârșit, nu cea în care ”ne punem bine” cu Dumnezeu. Cu Dumnezeu nu trebuie să ”te pui bine”, asta faci cu o persoană de care ți-e teamă. Și nu așa trebuie să fie, Dumnezeu e bun și ne iubește, ne-a dat șansa Învierii, întoarcerii în Rai - e incredibil ce Dumnezeu avem și totuși oamenii se poartă cu el ca și cu un șef. Cel care rămâne la teamă nu l-a cunoscut încă pe Dumnezeu.

 

- În aceste vremuri, putem spune că se observă cumva o îndepărtare a oamenilor de Biserică?

- Uneori da, alteori nu, este destul de complicat să punem o etichetă, pentru că cei care vin și înțeleg o fac cu drag. Vorbind de Catedrală, locul pe care îl cunosc, pot spune că au de suferit cei care vin nu pentru a participa la slujbe ci ca să asiste la ele - dacă se plictisesc, pleacă, neînțelegând că vin la Biserică pentru Dumnezeu. Vin și foarte mulți copii, ceea ce este minunat, căci așa li se induce în obicei faptul că în prima parte a duminicii se întâlnesc cu Dumnezeu. Apare însă o problemă atunci când se desparte cunoștința de conștiință - copiii fac religie la școală, dar totuși puțini vin. Credința e un lucru pe care ți-l asumi; dacă nu există Dumnezeu și crezi în el, nu pierzi nimic, dar dacă există și nu crezi, ai murit - asta e vorba lui Pascal. Oricum ai da-o, nu ai nimic de pierdut, te educă și-ți crează principiile. Cu prilejul acestor sărbători, trebuie să ne amintim ce Dumnezeu bun avem și să mergem la Biserică. Când îți aduci aminte de Dumnezeu, îți aduci aminte de fapt de unde ai plecat și încotro te îndrepți - și acesta este lucrul cel mai important.