VIDEO La Sfântu Gheorghe a început o „revoluție” a sportului
Toți copiii din municipiu născuți între anii 2010 – 2012 au parte de cursuri gratuite de sport la Arena Sepsi, în prezența unor antrenori specializați
Odată cu începutul anului școlar, municipalitatea din Sfântu Gheorghe a demarat programul „Inițiere în sport”, derulat la noua Arenă Sportivă. 30 de grupe a câte aproximativ 90 de copii din grupele mari ale grădinițelor, din clasele pregătitoare și I-a au săptămânal câte un curs gratuit de sport, în prezența a 13 antrenori de la Clubul Sportiv Școlar (CSȘ).
Copiii din Sfântu Gheorghe, născuți între anii 2010 – 2012, au parte, începând de anul acesta, de cursuri gratuite de inițiere în sport. Toate costurile derulării programului sunt suportate de Primăria Sfântu Gheorghe. Cursurile se desfășoară la Arena Sepsi, de regulă dimineața. Cei 13 antrenori ai CSȘ implicați în proiect sunt specializați pe diferite discipline, printre care și baschet, handbal, ping-pong, hochei și altele.
„Săptămânal între 1.800 și 2.000 de copii participă la aceste activități. Această sală multifuncțională nu a fost concepută doar pentru sport de performanță. La fel de importante, dacă nu chiar mai importante, sunt aceste tipuri de activități în care acești copii mici vin și se întâlnesc cu fel de fel de antrenori. Aceștia din urmă îi analizează și le descoperă diferite talente și abilități pentru diverse ramuri sportive. Până la urmă scopul nostru este nu este să facem sportivi din acești copii, ci să îi facem să le placă mișcarea, sportul și să aibă o viață sănătoasă. Poate prin copii reușim să influențăm și părinții să facă mai multă mișcare și să stea mai puțin în fața calculatorului și televizorului”, a declarat primarul Antal Árpád joi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate chiar la Arena Sepsi, în timpul unui astfel de curs.
„În acest moment vorbim despre grupele mari din grădinițe, clasele pregătitoare și clasa I de la toate școlile. Copii născuți în 2010, 2011, 2012. Fizic nu puteam să aducem mai mulți, dar practic aceasta este vârsta la care copilul trebuie să se formeze în această cultură a sportului. De fapt, despre asta vorbim: despre formarea unei culturi a sportului, a mișcării. Iar prin copii, poate și părinții vor învăța să iubească mișcarea și sportul. Cred că prin asta creștem niște generații sănătoase”, a subliniat primarul.
Managerul de proiect Miklós Ervin, reprezentantul Asociației Sport Club „Királypingvinek” a spus, în același context, că programul vrea să îi familiarizeze pe cei mici cu diverse sporturi, iar în final ei înșiși să fie capabili să decidă ce sport le place mai mult și dacă vor să continue la nivel de performanță.
„Nu vrem să formăm doar latura sportivă, ci pur și simplu să creștem copii bine educați, orientați spre activități sportive și chiar dacă nu ajung să practice sport de performanță, să iubească mișcarea”, ne-a mai spus coordonatorul, precizând că activitățile sunt special create pentru vârsta celor mici. „Toate jocurile au nume și folosim termeni care să fie înțeleși de cei mici. Vorbim de garduri, cercuri și așa mai departe, nu de jaloane sau alte cuvinte grele. Încercăm să fie cât mai distractiv”.
Din iarnă, cursuri gratuite de patinaj
Programul cuprinde o paletă largă de sporturi, printre care se numără și patinajul și înotul. Dacă pentru cea din urmă încă nu este clar cum se va proceda, în ceea ce privește cursurile de patinaj, primarul a precizat că la sfârșitul lunii noiembrie se va finaliza amplasarea balonului pentru hochei, astfel că din iarnă copiii implicați în program vor putea să învețe de la zero și să patineze.
„Deocamdată avem această activitate de inițiere de sport în sală, după care urmează patinajul și vom vedea cum extindem spre înot”, a spus Antal Árpád.
„În prima săptămână de școală am prezentat programul. Atunci am făcut o instruire cu copiii și din punct de vedere al „protecției muncii”. Patinajul o să îl începem de la zero, chiar și pentru cei care au mai patinat, cu antrenori specializați și pe baza unui program bine-definit. (...) În program asigurăm patine, dar și protecție, inclusiv căști de protecție. Am cerut ca cei mici să aibă mănuși de schi. (...) Practic noi am preluat un program al Academiei de Hochei a Ținutului Secuiesc, care deja este bine-definit și implementat de trei ani la Miercurea Ciuc. Aici la Sfântu Gheorghe am avut posibilitatea chiar să-l extindem, adică nu facem numai inițiere în patinaj, ci în toate domeniile sportive. Tocmai de aceea am implicat și antrenori de la Clubul Sportiv Școlar, specializați în diverse domenii – de la baschet la ping-pong. Avem chiar și o antrenoare de kangoo-jumps. Important este ca acești copii să vadă mai multe sporturi, ca după ce ies din acest program, undeva pe la clasa a IV-a, să știe ce le place”, a spus Miklós Ervin.
Acesta a subliniat că beneficiile pe care programul le va aduce ies mult din sfera mișcării și a vieții sănătoase și se răsfrâng și asupra educației și disciplinei și că deja sunt părinți care i-au semnalat schimbări pozitive în comportamentul copilului.
„Teoretic, într-un an cred că până și copiii de la grădiniță se vor descurca singuri până și să-și lege șireturile”, a mai spus acesta.
Dacă planurile autorităților locale vor fi duse până la capăt și vor fi continuate și în anii care vin, Sfântu Gheorghe va avea generații întregi de iubitori ai sportului, de tineri care cunosc reguli și care iubesc mișcarea pentru sănătate, ceea ce înseamnă că putem spune, fără rezerve, că asistăm la Sfântu Gheorghe la o adevărată „revoluție” în ceea ce privește sportul.
Foto: Henning János