Un număr de 400 de elevi și-au dat examenul de prim ajutor
Concursul județean „Sanitarii Pricepuți” a ajuns la a 56-a ediție
Un număr de 75 de echipe de la școli din tot județul au fost prezente marți, 21 mai, la concursul județean de acordare a primului ajutor dedicat elevilor, „Sanitarii pricepuți”. Tinerii s-au înfruntat în cunoștințe teoretice și practice în cadrul concursului organizat de Crucea Roșie Filiala Covasna, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean.
La prima oră, în fața Teatrului „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, au intrat în competiție 25 de echipe din ciclul liceal și 50 de echipe de la gimnaziu. Pe parcursul a cinci ore au fost testate abilitățile elevilor covăsneni în prim ajutor, iar la final, cei mai buni au fost premiați.
Concursul „Sanitarii pricepuți” constă într-o probă de teorie, în general despre informații referitoare la Crucea Roșie sau diverse boli, dar și în patru probe practice în care echipajele sunt puse în fața unor scenarii date, fiind nevoite să acorde primul ajutor. Printre scenariile de anul acesta s-au numărat cazul de înec, arsură cu apă fierbinte, arsură cu benzină sau stop cardio-respirator.
Cei mai pricepuți sanitari din județ
La categoria Gimnaziu, locul I a fost ocupat în premieră de elevii de la Școala Gimnazială "Gaál Mózes" din Baraolt, cu 99 de puncte din 105. Pe locul II s-a clasat echipa de la „Molnár Józsiás” din Târgu Secuiesc cu 98 de puncte, iar pe locul III, Colegiul Național „Mihai Viteazul” cu 97,5 puncte.
În rândul liceenilor, locul I a fost ocupat de o echipă de la Liceului Teologic Reformat din Sfântu Gheorghe cu 103 puncte, pe locul II o echipă de la același liceu cu 102 puncte, iar pe locul III, liceenii de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” cu 99 de puncte.
„Astăzi 400 de copii și-au dat examenul. Facem acest concurs ca acești copii să învețe, iar în al doilea rând ca să conștientizăm cât de important este să ai aceste abilități. Încercăm să creăm situații cât mai reale. În anii precedenți am avut feedback-uri că au fost elevi care efectiv au salvat alți elevi de la înec sau au știut să reacționeze la timp și să cheme ambulanța. Dacă știi să spui și să explici în ce stare se află victima, poți salva o viață. Profesorii au pregătit acești elevi, noi de fapt am pregătit 38 de profesori”, ne-a explicat directorul Crucea Roșie Română Filiala Covasna, Papp Adolf.
Acesta a mai adăugat că anul acesta rezultatele au fost înregistrate într-un fișier online, iar astfel procedura de calcul a punctajului a fost simplificată. Arbitrajul a fost asigurat de șapte asistenți medicali și doi medici.
„Mi-am îmbunătățit abilitățile și am realizat unde am greșit”
Premiile pentru locul I au fost oferite de către Asociația Art of the Samurai. Astfel, cei care au obținut primul loc, în afară de cupe și căni inscripționate, au primit un curs de autoapărare din partea asociației. Pentru locul II au fost oferite bilete gratuite la Muzeul Cinegetic, iar cei de pe locul III vor avea acces gratuit în ștrand, premiu oferit de Sepsi Rekreativ.
„Suntem de la Întorsura Buzăului. Am avut emoții, dar ne-am descurcat bine până la urmă. (...) Au fost două cărți din care am învățat toate informațiile de care am avut nevoie pentru concurs. E prima oară când am participat, dar cu siguranță o să mai venim pentru că a fost foarte frumos”, ne-au declarat tinerele din echipa „Survivers” de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului.
Delia Crintea, unul dintre voluntarii anului ai organizației Crucea Roșie Română Filiala Covasna a câștigat anul acesta concursul de design de tricouri, iar modelul propus de ea a fost imprimat pe toate tricourile participanţilor la competiţie. Deși are o experiență vastă în voluntariat, evenimentul de marți a fost încă o oportunitate prin care a putut să-și îmbunătățească abilitățile de prim ajutor.
„Mi-a plăcut foarte mult concursul, a fost destul de bine organizat. Am avut și probe teoretice și probe practice. La cea teoretică au fost întrebări legate despre istoricul asociației, iar la cea practică am avut un caz de accident de motocicletă, o persoană care era inconștientă și noi trebuia să o resuscităm, să salvăm o persoană de la înec și o arsură de gradul doi. În urma concursului mi-am îmbunătățit abilitățile, am realizat unde am greșit și data viitoare nu o să mai repet aceste greșeli”, ne-a împărtășit Delia.
La nivelul judeţului, concursul este organizat de Crucea Roşie Covasna, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Covasna. Competiţia „Sanitarii Pricepuţi” este organizată la nivel naţional încă din anul 1963, fiind astfel cea mai longevivă şi cunoscută activitate dedicată cunoştinţelor de acordare a primului ajutor de bază.