EDUCATIE 10 iulie 2023

Topul liceelor din județ, în funcție de procentul de promovabilitate de la examenul de bacalaureat

de David Leonard Bularca | 2133 vizualizări

Notele finale, de după contestații, din cadrul primei sesiuni de bacalaureat din acest an, au fost publicate, vineri, 7 iulie, de către Ministerul Educației. La nivelul județului Covasna, 238 de note au fost mărite în urma contestațiilor. Astfel, rata de promovare a acestui examen la nivel județean este de 67,93%. Totuși, ce licee covăsnene au avut cei mai mulți absolvenți care au promovat examenul? Iată clasamentul, întocmit pe baza informațiilor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna. 

Notă: În stabilirea acestor procente au fost luate în calcul și rezultatele obținute de candidații care au susținut bacalaureatul în acest an, dar fac parte din promoții care au absolvit liceul în anii anteriori. Deci, nu este procentul de promovabilitate al generației de liceeni din perioada 2019-2023. 

  1. Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, Sfântu Gheorghe – 97,64%;
  2. Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Întorsura Buzăului – 97,50%;
  3. Colegiul Național „Székely Mikó”, Sfântu Gheorghe – 96,74%;
  4. Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Sfântu Gheorghe – 94,81%;
  5. Liceul Teoretic „Nagy Mózes”, Târgu Secuiesc – 87,27%;
  6. Liceul Teologic Reformat „Dr. Csiha Kálmán”, Târgu Secuiesc – 86,15%;
  7. Liceul Teologic Reformat, Sfântu Gheorghe – 65,57%;
  8. Liceul „Kőrösi Csoma Sándor”, Covasna – 64,95%;
  9. Liceul Pedagogic „Bod Péter”, Târgu Secuiesc – 54,24%;
  10. Liceul de Arte „Plugor Sándor”, Sfântu Gheorghe – 50,70%;
  11. Liceul Tehnologic „Baróti Szabó Dávid”, Baraolt – 47,17%;
  12. Liceul Economic „Berde Áron”, Sfântu Gheorghe – 40,30%;
  13. Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Sfântu Gheorghe – 38,89%;
  14. Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, Întorsura Buzăului – 33,33%;
  15. Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”, Sfântu Gheorghe – 22,45%;
  16. Liceul Tehnologic „Gábor Áron”, Târgu Secuiesc – 14,55%;
  17. Liceul Tehnologic „Apor Péter”, Târgu Secuiesc – 7,50%.

Cei mai mulți candidați care nu au reușit să promoveze examenele din cadrul bacalaureatului au fost de la Liceul Economic „Berde Áron”, Sfântu Gheorghe, unde, din 67 de absolvenți care au susținut examenul, 40 au picat. Urmează apoi Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”, Sfântu Gheorghe, care a avut 49 de absolvenți care au susținut examenele din cadrul bacalaureatului, însă 38 nu au luat note de trecere. De la Liceul Tehnologic „Apor Péter”, Târgu Secuiesc, 37 de absolvenți nu au reușit să promoveze, din 40 câți au participat la această sesiune a bacalaureatului. 

La nivelul județului, din cei 1.163 de absolvenți care au susținut probele din cadrul examenului de bacalaureat, 790 au reușit să îl și promoveze. 

Totuși, 77 dintre candidații covăsneni au reușit să obțină o medie, a notelor primite în urma examenelor din cadrul bacalaureatului, cuprinsă între 9 și 9,97 (de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Sfântu Gheorghe; Colegiul Național „Székely Mikó”, Sfântu Gheorghe; Liceul „Kőrösi Csoma Sándor”, Covasna; Liceul de Arte „Plugor Sándor”, Sfântu Gheorghe; Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, Sfântu Gheorghe; Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Întorsura Buzăului și Liceul Teoretic „Nagy Mózes”, Târgu Secuiesc). 

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.