Școala din Lunga este în curs de renovare
Școala Gimnazială „Jakabos Ödön” din satul Lunga (ce aparține orașului Târgu Secuiesc) va fi reabilitată până în vara anului viitor.
Școala beneficiază de investiții în scopul creșterii eficienței energetice, iar durata de finalizare a lucrărilor este de 1 an.
„Valoarea totală a finanțării este de aproape 1.245.000 de lei, din care aproape 875.000 de lei reprezintă sprijin nerambursabil asigurat de către Guvern și Uniunea Europeană. Diferența este aport propriu din partea primăriei. Până la jumătatea anului viitor, Lunga va avea o școală modernă și frumoasă“, a declarat pentru Observatorul de Covasna-CovasnaMedia.ro, viceprimarul municipiului Târgu Secuiesc, dr. Szilveszter Szabolcs.
Reabilitarea și modernizarea școlii constă în lucrări de izolare termică a exteriorului clădirii, izolare termică a podului și a acoperișului, precum și schimbarea ușilor și a ferestrelor. Totodată vor fi montate panouri fotovoltaice, ca sursă de energie alternativă. Sistemul de încălzire va fi reînnoit, iar rețeaua electrică va fi total înlocuită.
Investițiile se realizează în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, unul din programele prin care România poate accesa fonduri europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR). Primarul orașului Târgu Secuiesc, Bokor Tibor, a semnat contractul de finanțare al proiectului de reabilitare a școlii din Lunga în 2018.
Sursa foto: Facebook / Kézdivásárhely Önkormányzata/Primăria Târgu Secuiesc