EDUCATIE 24 mai 2023

Sărbătoare în familia „Brâncuși”, de zilele liceului

de Diana Pantelimon | 1800 vizualizări

Nu mai este o noutate că la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe cadrele didactice și elevii se organizează ca într-o mare familie și că în atmosferă se simte o apropiere aparte între ei. Au dovedit asta și în perioada 15-22 mai a.c., când au organizat împreună o serie de activități în cadrul zilelor școlii.

Spre deosebire de edițiile anterioare, când evenimentul s-a ținut într-o singură zi, de data aceasta, membrii „familiei” s-au putut bucura de programul de sărbătoare timp de o săptămână.

S-au organizat mai multe ateliere și activități artistice și sportive cu tema „Brâncuși”, precum un atelier foto; artă culinară; ABCarving, care este arta de a sculpta litere și forme în legume și fructe; flashmob, la finalul căruia elevii au creat „Masa Tăcerii” prin mișcări de dans și coregrafie; arta degustării vinurilor, unde au aflat informații despre somelieri profesioniști; atelierul „Crazy Hair”, în cadrul căruia participanții au creat coafuri unice și distractive ce au stârnit admirația colegilor și a profesorilor; atelierul „Artistul din noi” care a constat în crearea siglei și sloganului școlii cu elemente de identificare a sculptorului Constantin Brâncuși.

Totodată, în cadrul unei competiții de fotbal, elevii au „luptat” pentru Cupa „Brâncuși”, demonstrând spirit de echipă și corectitudine.

„La sfârșitul zilelor școlii, a avut loc o festivitate specială în care au fost premiați și aplaudați toți participanții și câștigătorii activităților desfășurate. Fiecare elev care a participat a fost recunoscut pentru efortul și implicarea sa. Festivitatea a fost un moment de bucurie și recunoaștere a talentului și creativității din școala noastră. (...) Aceste evenimente au avut ca scop promovarea creativității, a abilităților artistice și a spiritului de echipă printre elevi”, ne-au transmis organizatorii într-un comunicat de presă.

„Zilele școlii au fost un succes remarcabil, oferind elevilor o gamă variată de activități creative, artistice și sportive. Atelierele și competițiile au promovat dezvoltarea abilităților, exprimarea artistică și spiritul de echipă printre elevi. Prin implicarea în aceste activități, elevii au avut oportunitatea de a-și descoperi talentele și pasiunile, dezvoltându-se într-un mediu stimulant și încurajator. La finalul activității, toți participanții ne-au dat un feedback pozitiv, activitatea a fost un succes deosebit, copiii și-au arătat interesul de a mai participa la astfel de proiecte”, a transmis redacției noastre, directoarea liceului, Liliana Constantinescu.

Conducerea, profesorii și elevii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe își sărbătoresc școala în fiecare an de Ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. De doi ani încoace însă, își propun să se organizeze altfel și aduc de fiecare dată ceva nou în program, renunțând la modul oficial și solemn de a sărbători, alături de preoți, autorități locale sau alți invitați.

Finanțarea ediției din acest an a venit din partea Consiliul Județean Covasna, 3.200 de lei, și din partea Asociației „Școala Constantin Brâncuși”, 320 de lei.

Sursa foto: Liliana Constantinescu

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.