EDUCATIE 13 septembrie 2010

Proiecte ambiţioase la „Babeş­Bolyai“ Sfântu­-Gheorghe

de Ana Sidon | 1215 vizualizări
O nouă sesiune de admitere are loc până în data de 15 septembrie Noul an universitar se apropie cu pași repezi, iar ambițiile nu sunt puține pentru Extensia Universitară Babeș Bolyai (UBB) din Sfântu­Gheorghe. Dublarea numărului de studenți în următorii ani, un procent de 70% acoperit cu cadre titulare și condiții materiale de studiu și mai bune, acestea sunt doar câteva dintre țintele conturate de conducerea Extensiei. Directorul Fazakas Jozsef a punctat că admiterea din acest an a

O nouă sesiune de admitere are loc până în data de 15 septembrie

Noul an universitar se apropie cu pași repezi, iar ambițiile nu sunt puține pentru Extensia Universitară Babeș Bolyai (UBB) din Sfântu­-Gheorghe. Dublarea numărului de studenți în următorii ani, un procent de 70% acoperit cu cadre titulare și condiții materiale de studiu și mai bune, acestea sunt doar câteva dintre țintele conturate de conducerea Extensiei.

Directorul Fazakas Jozsef a punctat că admiterea din acest an a fost una fructuoasă, în ciuda faptului că absolvenții de Bacalaureat au fost mai puțini decât în anii anteriori. Astfel, spune el, chiar dacă numeric vom avea de­-a face cu un regres per total, datorită exigențelor de la Bacalaureat, calitativ este un câștig foarte mare faptul că o să ajungă la universitate numai tineri bine pregătiți, care vor ridica nivelul calitativ al învățământului universitar.

O nouă sesiune de admitere

În plus, o a doua sesiune de admitere a fost deschisă, pentru toate formele de învățământ. Aceasta va avea loc până în data de 15 septembrie, oferind o nouă posibilitate pentru toți cei care finalizează cea de­-a doua sesiune de Bacalaureat sau care nu au avut încă timp să se înscrie.

Paleta de alegere este una variată, în total UBB oferind 16 forme de învățământ în domenii variate, cu toate ramurile lor ­ științe economice, economia turismului, serviciilor, ingineria mediului, de la forme de învățământ la zi și la distanță, plus masterat și doctorat.

La acestea se adaugă modulul pedagogic, care oferă dreptul de predare, sau un curs postgradual pentru cei care provin din alte domenii, cu alte licențe de absolvire, cărora li se oferă dreptul de a profesa în științe economice.

„În toamna aceasta am mai prevăzut o sesiune de admitere pentru toate formele de învățământ, pentru că dispunem de capacitate suficientă, suntem în continuă creștere și dezvoltare, avem o echipă de cadre didactice numeric și calitativ tot mai bună, și ne dorim ca în următorii ani să depășim 2.000 de studenți. Este un țel realizabil. În această toamnă mai avem locuri la toate specializările, iar dacă se ocupă, vom solicita suplimentarea“, a declarat directorul UBB Sfântu­-Gheorghe, Fazakas Jozsef. Acesta a precizat că în zilele de 15 – 16 septembrie, Universitatea va fi vizitată de o echipă ARACIS, care va participa la acreditarea specializării ingineria mediului. Acest lucru odată întâmplat, UBB Sfântu­-Gheorghe va dispune de toate cele 16 forme de învățământ autorizate sau acreditate.

Cadre tinere şi foarte bine pregătite

În ceea ce privește cadrele didactice, directorul UBB a punctat că scopul este de a se atinge procentul de 70% cadre titulare, o situație ideală chiar de acoperire a posturilor și care ar plasa extensia universitară de la noi din oraș în rândul universităților lumii.

„Avem cadre tinere, foarte bine pregătite, care se află în permanentă competiție cu ele însele, cu colegii și care își propun că facă față tuturor exigențelor științifice”, a punctat Fazakas.

Cât despre dublarea numărului de studenți și atragerea de cadre, Fazakas Jozsef a subliniat că acestea s­-ar putea împlini printr­-o ofertă cât mai diversificată de învățământ, care să fie în concordanță cu cererea de pe piața muncii, în plus apropierea de Brașov și de alte județe din centrul țării ar ajuta la completarea cu cadre didactice. Imaginea finală ar fi cea a unei universități puternice, sub forma unui pol aflat în centrul țării, și care poate avea o atractivitate mare chiar și dincolo de Carpați.

Universitatea nu cunoaște criza

Ca și dotare materială, construirea noului campus universitar este în linie dreaptă și criza nu s­a făcut deloc simțită la acest capitol.

Mai mult, anul acesta conducerea unității va prelua încă o treime din clădire și două treimi vor fi funcționale din tot întregul edificiu. În total, până în prezent s­au cheltuit pentru această investiție aproximativ 3 milioane de lei, și ar mai fi nevoie de cel puțin încă 12 milioane pentru finalizare.

„Este un mare efort al Universității din Cluj și al Guvernului faptul că în aceste condiții grele, de criză, alocă fonduri mari pentru ca în Sfântu-Gheorghe să avem o universitate mare și frumoasă”, a mai spus directorul UBB.

Vor plăcuţele înapoi...

La intrările în Sfântu­-Gheorghe, dinspre Miercurea Ciuc și Brașov, se aflau până acum câțiva ani plăcuțe care indicau „Sfântu­-Gheorghe – oraș universitar”. Ele au fost îndepărtate însă de Consiliul Local, pe considerentul că nu am fi chiar așa de universitari pe cât am vrea.

Conducerea UBB este însă de altă părere și consideră că plăcuțele respective se impuneau în mod natural.

„În Sfântu­-Gheorghe sunt peste 2.000 de studenți, la o populație de 60.000 de locuitori, proporția e așa de mare și evidentă, încât se impune în mod natural, este normal ca orașul nostru să fie unul universitar. Sunt convins că cei de care depinde această hotărâre vor gândi cu responsabilitate rediscutarea acestui aspect și vor lăsa la o parte subiectivismul în favoarea responsabilității cu care au fost învestiți când au fost aleși”, apreciază Fazakas Jozsef.

În opinia lui, este important că orașul are cu ce se mândri când vine vorba de învățământul universitar, domeniu despre care spune că este unul de top în condițiile în care toate celelalte sunt cam la pământ.

El a accentuat importanța studenților și modul în care ei practic revigorează viața orașului, ei fiind viitorii lideri ai comunității, cu rolul de a regândi și reclădi viitorul zonei. Potrivit directorului UBB Sfântu­-Gheorghe, în opinia lui nu există criză decât în capul celor care au parvenit și au dorit să se îmbogățească prin diverse artificii financiare sau de altă natură, pe când cei care au muncit în mod perseverent și creativ, nu cunosc noțiunea de criză. Fazakas a dat exemplul UBB, care are venituri ce depășesc cheltuielile și nu se plânge din niciun punct de vedere.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
Marian, 20 septembrie 2010
Primar_la_Hetea ARE IN SAT CEI MAI DESTEPTI INTELECTUALI,CEI CARE COTROBAIE PRIN GUNOAIELE ORASULUI SFANTU GHEORGHE.BRAVO PRIMARE,IAR AI DATO-N BARA CU COMENTARIUL.CRED CA SI PRIN PRIMARIILE DIN ZONA citeste integral
''panoramix'', 14 septembrie 2010
Eu sper ca facultatea sa mearga bine sa fie una ''pe bune'' si sa existe si profile mai multe si la sectia romana daca va fi asa ceva !
zozo, 14 septembrie 2010
un spiru haret udnrist dar ambalat mai frumos
AlPacino, 14 septembrie 2010
Facultatea are profesori foarte buni: Domnul Focze Gyula de exemplu care este un om de nota 10!!!!
Primar_la_Hetea, 14 septembrie 2010
Suntem tara cu cei mai multi "intelectuali" dar in acelasi timp si tara cu cei mai multi prosti :-)
lili, 14 septembrie 2010
@cititor: in contextul in care Romania nu are nici o universitate de top, adica in TOP 500 Universitati ale lumii,conform Academic Ranking of World Universities. Acelasi amatorism si aceleasi aiureli citeste integral
tulipan1122, 14 septembrie 2010
Oraș universitar,o glumă,nu ai ce face cu diplomele.Predau semianalfabeții de la udmr.Ex. primarul de la Ozun etc.
ladoga, 13 septembrie 2010
Fabrica de diplome cu iz udmrist. Sincere regrete...
Cititor, 13 septembrie 2010
".... ar plasa extensia universitară de la noi din oraș în rândul universităților lumii." a afirmat cineva. Cred ca tov. sau acum dl. director glumeste. Deci tinerii au alternative: Extensia citeste integral
Dan, 13 septembrie 2010
Cadre tinere si foarte bine pregatite ?.. Da, suna foarte bine, dar ma indoiesc de cei de la ARACIS, acolo sunt dinozaurii securisto-comunisti cu o mentalitate uzata de timp si depasiti, care nu au citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.