Nu știi la ce liceu să mergi? Târgul Educațional al liceelor îți vine în ajutor
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna organizează, vineri, 12 mai, între orele 9:30 și 15:00, Târgul Educațional al liceelor, în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe. Elevii din clasele a VIII-a, dar nu numai, profesorii și părinții sunt așteptați la eveniment, se arată într-o informare de presă.
Târgul are rolul de a-i ajuta pe cei interesați să afle oferta educațională a liceelor din județ, pentru anul școlar 2023-2024.
„În data de 12 mai 2023, între orele 9:30 si 15:00, în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe, are loc Târgul Educațional al liceelor, prilej cu care, elevii din clasa a VIII-a, dar și din alte clase, pot afla informații cu privire la oferta educațională a liceelor din județ pentru anul școlar 2023-2024”, se arată într-o informare de presă a IȘJ Covasna.
Directorii de școli sunt rugați, astfel, să faciliteze participarea elevilor la Târgul Educațional al liceelor.
„Invităm elevii, diriginții, părinții să viziteze Târgul Educațional și, de asemenea, solicităm directorilor unităților de învățământ să faciliteze participarea elevilor și a cadrelor didactice la această manifestare”, conform aceleiași surse.
Elevii claselor a VIII-a încheie cursurile anul acesta în 9 iunie, după care urmează să susțină examenele din cadrul Evaluării Naționale (EN). Pentru ceilalți elevi, care nu se află în ani terminali, ultima zi de școală înainte de vacanța de vară va fi în 16 iunie.
Foto arhivă