EDUCATIE 16 martie 2023

LTME sau LTNB? Profilurile din oferta celor două licee din Buzaie pentru anul școlar 2023-2024

de David Leonard Bularca | 1922 vizualizări

Nu mai este mult până când elevii claselor a VIII-a trebuie să se decidă ce liceu și ce profil vor să urmeze după ce vor susține Evaluarea Națională, la finalul ciclului gimnazial. Cele două licee din Întorsura Buzăului, „Mircea Eliade” și „Nicolae Bălcescu”, au o ofertă educațională diversă pentru viitorii liceeni care vor să rămână mai aproape de casă. 

La Liceul Teoretic „Mircea Eliade” (LTME) vor fi înființate, în septembrie, trei clase pentru proaspeții absolvenți de gimnaziu, după cum urmează:

  • o clasă de profil uman, specializarea științe sociale, intensiv limba engleză (13 locuri) și specializarea științe sociale (13 locuri);
  • o clasă profil real, specializarea matematică-informatică, intensiv informatică (13 locuri) și specializarea matematică-informatică (13 locuri);
  • o clasă profil real, specializarea științe ale naturii, intensiv limba engleză (13 locuri) și specializarea științe ale naturii (13 locuri).

„Intensivele sunt create pentru elevii car își doresc să evolueze, să lucreze suplimentar, să dedice timp, atenție și efort pentru a dobândi competențe lingvistice și digitale, necesare atât în prezent, cât și în viitor. Este un program pentru pasionații de informatică și limba engleză, pentru cei care își doresc să fie și mai bine pregătiți pentru accederea în învățământul universitar și, implicit, pentru ocuparea unui loc de muncă”, explică reprezentanții liceului. 

Ce profiluri vor fi pentru învățământul tehnologic

Pentru anul școlar 2023-2024, Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” (LTNB) va avea, la zi, patru domenii de studiu: 

  • o clasă din domeniul electronică și automatizări, calificarea tehnician operator tehnică de calcul (24 de locuri);
  • o clasă din domeniul mecanică calificarea mecanic auto (12 locuri) și calificarea confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice - învățământ profesional dual (12 locuri);
  • o clasă din domeniul agricultură, calificarea lucrător în agroturism (24 de locuri);
  • o clasă din domeniul silvicultură, calificarea pădurar (24 de locuri). 

LTNB va avea locuri disponibile și pentru învățământul liceal la seral:

  • clasa a IX-a: o clasă din domeniul industrie textilă și pielărie, calificarea tehnician în industria textilă (28 de locuri);
  • clasa a XI-a: o clasă din domeniul industrie textilă și pielărie, calificarea tehnician în industria textilă (28 de locuri).

Învățământul dual a fost înființat acum doi ani la LTNB și se „adresează elevilor absolvenți de clasa a VIII-a cu vârsta de până la 26 ani, clasele/grupele de elevi sunt formate la inițiativa operatorilor economici interesați pe baza contractului de parteneriat și a contractelor individuale de pregătire practică, oferind o bursă la nivelul celei acordate din fondurile publice și alte cheltuieli pentru formarea de calitate a elevilor, aceștia fiind potențiali angajatori”, au transmis reprezentanții LTNB. 

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.