EDUCATIE 20 decembrie 2017

Lectură prin tehnologie pentru elevii întorsureni

de Iulia Drăghici - Taraș | 1685 vizualizări

În cadrul „Literature Day”, peste 30 de elevi de la „Mircea Eliade” au descoperit cum să iubească lectura prin intermediul tehnologiei

Un grup de 34 de elevi și 4 profesoare de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” a participat vineri, 15 decembrie, la două ateliere organizate de Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov împreună cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România: IziLit și Jurnalul- portal spre lectură.

„Proiectul „iZiLIT” constă într-o aplicație care poate fi descărcată gratuit pentru Android, dar și pentru IOS. Aici, avem zilnic câte o carte prezentată, sub denumirea de „cartea zilei”, primind informații despre autor și opera sa. Din fericire, avem și alte opțiuni, de exemplu, avem acces la cărțile mai vechi, care au fost la rândul lor „cartea zilei”. (...) Am fost norocoși să aflăm faptul că aplicația va avea o nouă versiune, mai bună, în care vom putea fi trimiși online la biblioteci deținătoare ale cărții sau la site-uri de unde le putem comanda sau cumpăra chiar din magazine”, ne-a explicat una dintre participante, Denisa Dragomir, din clasa a X-a C.

În ceea ce privește ce-a de-a doua activitate, Denisa ne-a împărtășit: „Proiectul „Jurnalul-portal spre cultură” este un proiect foarte atractiv. Acesta constă într-un jurnal din anii 1885-1886, scris de Valeriu Braniște, cuprinzând 20 de pagini selectate din toată opera, (...), care se numește „Diariul meu de septiman”, deoarece este vorba de un elev de 17-18, care descrie nivelul de dezvoltare a culturii în școală, dar nu numai, cărțile care erau citite în această perioadă, cât și alte acțiuni de-ale unui tânăr. Surpriza vine odată cu răsfoirea digitală a jurnalului, unde, putem observa faptul că tinerii de acum mai bine 100 de ani aveau aproape aceleași ocupații și obiceiuri ca și noi”.

Prin intermediul unor interviuri derulate chiar de către Denisa Dragomir, care a dovedit reale abilități jurnalistice, am aflat că toți colegii, chiar și din alte clase, s-au bucurat de acest eveniment inedit. David Bularca din clasa a IX-a B, Francesca Bran din clasa a IX-a C, Robert Tohănean din clasa a XI-a B, Anamaria Suciu din clasa a IX-a și Daiana Estoica, clasa a IX-a C au răspuns invitației de a-și exprima părerea legată de activitate și s-au declarat realmente norocoși că au avut șansa de a lua parte la acțiune.

„În concluzie, activitățile la care am participat m-au surprins, pentru că ne-am exprimat liber și am stat printre cărți. Mi-aș dori să existe mult mai multe activități de acest gen. Mulțumim tututror profesoarelor care ne-au însoțit, dar în special doamnei profesoare Doina Pătrunjel, pentru că a putut face posibilă invitația noastră la aceste proiecte”, a mai ținut să precizeze Denisa Dragomir.

Acțiunea este inclusă în proiectul european „BESTeachers, BESTudents”, iar excursia a fost coordonată de profesoarele Maria Bularca, Costina Văcăruș, Maria Badiu și Andreea Filofi.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.